Primul orfan român adoptat în Minnesota în 1990: Sunt norocoasă pentru că am realizat cât de rău merg lucrurile acolo unde m-am născut (VIDEO)

13 Sep 2017
Primul orfan român adoptat în Minnesota în 1990:  Sunt norocoasă pentru că am realizat cât de rău merg lucrurile acolo unde m-am născut (VIDEO)


Kayla nu-și aduce aminte nimic din seara zilei de 8 septembrie 1990. E firesc, avea doar două luni, dar părinții săi nu vor uita niciodată acel moment în care au revenit învingători în Statele Unite, alături de micul boț plin de viață pe care și l-au dorit alături.

"Cred că în seara aceea sentimentul dominant pe care l-am trăit a fost ușurarea. Ușurarea produsă de faptul că reușisem să ajungem în cele din urmă acasă, la capătul unei experiențe în care am trăit clipe extrem de intense și de încordate, dar care în același timp ne-au oferit și multă energie", spune tatăl adoptiv al Kaylei, Tom Thiets, director al unei organizații umanitare.

Primele căutări pentru adopție ale soților Tom și Lisa Thiets nu au vizat România, dar în urma informații că ar exista posibilitatea să poată adopta un copil din țara proaspăt ieșită din traumatizanta societate comunistă, n-au stat mult pe gânduri și au plecat într-acolo.

"La început ni s-a spus că avem mai puțin de 20% șanse să putem reveni acasă alături de un copil adoptat. Când am ajuns în România, șansele noastre păreau ceva mai mari. Am dat peste o adevărată nebunie când am ajuns - era la scurt timp după revoluție, România era o țară încă răvășită de războiul ce tocmai se sfârșise, dezorganizată. În capitala țării erau demonstrații, mitinguri, revolte populare, hotelul în care am stat avea încă urme de gloanțe în pereți", rememorează  Tom Thiets evenimentele din urmă cu 27 de ani.

"Camera noastră de hotel era cercetată în fiecare zi. Ne-am dat seama de asta pentru numerele de la cifrul unui lacăt care închidea unul din bagajele noastre erau mereu schimbate", își amintește și soția sa, Lisa Thiets.

Cuplul a petrecut în jur de trei săptămâni în România, până când au întâlnit-o într-un orfelinat pe Kayla, fiica pe care și-au dorit-o.

"E o poveste pe care mi-au spus-o de multe ori, înainte de culcare, în timpul copilăriei - despre cum au plecat în România, în cautarea mea, despre cum a fost când m-au văzut pentru prima dată la orfelinat, despre cum nu au putut să mă ia de acolo imediat, iar când în cele din urmă au reușit să o facă și m-au adus în camera de hotel în care stăteau și-au dat seama că nu aveam un pătuț în care să dorm, și m-au culcat într-un sertar căptușit cu pături", spune Kayla.


Kayla are acum 27 de ani, locuiește în Somerset, în statul Wisconsin și este o mamă care își crește singură copilul, un băiețel. 

În adolescență a revenit în în România alături de familia sa adoptivă și a avut ocazia să-și cunoască mama naturală, care între timp a încetat din viață.

A aflat că fusese încredințată orfelinatului pentru că tatăl său fusese una dintre victimele evenimentulelor din decembrie 1989, iar mama sa, Cristina, a considerat că în acel moment nu o poate crește singură.

În anul nașterii sale, 1990, pentru un american România părea a fi la celălalt capăt al lumii, dar tehnologia a făcut ca această distanță să se micșoreze, la nivel virtual, Kayla având legături cu diverse persoane care i-au cunoscut mama prin intermediul Facebook.

"O persoană care a fost prietena mamei mele naturale mi-a trimis o cerere de prietenie pe Facebook. Mi-a spus că a locuit alături de mama, și că în prima lună de la naștere a avut grijă de mine. Am păstrat legătura cu această doamnă", spune Kayla. 

De asemenea, Kayla a luat legătura și cu alți români adoptați ce trăiesc în Statele Unite.
"Obișnuiam să prganizam întâlniri ale familiilor cu copii adoptați din România, copiii se jucau împreună, iar părinții discutau între ei. Pe măsură ce timpul a trecut, nu s-au mai întâmplat astfel de evenimente, dar încă mai am două persoane - copii adoptați - în lista mea de prieteni de pe Facebook", povestește Kayla.

Kayla se simte norocoasă că lucrurile s-au petrecut în acest mod în viața sa, dar și bucuroasă pentru că a putut afla informații despre locul în care s-a născut și despre mama sa naturală.

"Consider că am fost cu adevărat norocoasă pentru că am ajuns în Statele Unite pentru că am realizat cât de rău merg lucrurile acolo unde m-am născut. Chiar și mai recent, când am fost să-mi vizitez bunica, se vedea că e încă greu de trăit acolo.

De asemenea, sunt bucuroasă pentru că părinții mei au fost deschiși, și mi-au dezvăluit că sunt un copil adoptat, pentru că astfel am avut ocazia să comunic cu mama mea naturală, chiar dacă un pic mai greu, pentru că nu cunoștea limba engleză. Sunt fericită că am trăit această viață!", conchide Kayla.

Autoritățile americane sunt de părere că în perioada 1990-2004, până când statul român a interzis adopțiile internaționale, peste 8,000 de orfani din România și-au găsit familii în Statele Unite.


 

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Externe

Ultima oră