Apel disperat al fratelui românului ucis în Italia, când încerca să-şi salveze soţia de la viol

03 Mai 2015
Apel disperat al fratelui românului ucis în Italia, când încerca să-şi salveze soţia de la viol
 Duminică 26 aprilie, dimineaţa, în jurul orei 07.30 pe drumul provincial Scoglitti-Gela, în dreptul localităţii Costa Esperia, un localnic a descoperit pe marginea străzii corpul lui Nicolae Răducanu, un român de 38 de ani.  Bărbatul era întins pe marginea străzii într-o baltă de sânge. Cineva pur şi simplu l-a ucis în bătaie, spărgându-i capul cu un corp contondent, foarte probabil o bâtă sau o rangă.
Zona este în apropierea serelor de pe câmpurile dintre Vittoria şi Scoglitti, zonă unde lucrează foarte mulți străini, în special români. Imediat au intervenit patrulele poliţiei care au inspectat zona în căutarea unor indicii utile privind omorul, la care nu ar fi asistat niciun martor.

Familia lui Nicu Răducan (foto), din Slatina, a primit vestea prin intermediul poliției locale.

mariustuca.ro a relatat despre cazul Nicu Răducanu aici.

Fratele victimei, Marius Răducanu, a publicat pe Facebook un apel către toți cei care pot ajuta familia: ”El este fratele meu care a fost omorat in Sicilia sâmbătă noaptea. Trec printr-o perioadă foarte grea fac apel la toţi românii care vor să mă ajute k sal aduc akasă să fie înmormantat creştineşste. Cont Raducan Marian nr. RO78RZBR0000060015097718”.

Contactat telefonic, Marius Răducan a confirmat pentru gazetaromaneasca.com faptul că el este autorul acelui mesaj și că familia nu este în măsură să aducă corpul fratelui său din Sicilia. Ne-a mai declarat că a fost deja contactat de persoane care s-au oferit să facă transportul, contra cost. ”Fac apel la toți cei care ne pot da un ajutor cât de mic. Au sunat tot felul de firme, cel mai puțin ne-au cerut 2500 de euro. Am primit oferte și din partea avocaților. Corpul fratelui meu va putea fi ridicat de la morga din Catania abia peste 15 zile, deci mă gandesc că poate reușim să strângem cei 2500 de euro. Noi nu avem posibilitatea să-l aducem acasă și să-l înmormântăm creștinește.”

Marius Răducanu ne-a mai dat unele detalii despre desfășurarea anchetei. ”Carabinierii au reținut 7 din cele 9 persoane, de origine marocană și tunisiană, care au participat la încăierarea din local. Din cele 9 persoane, se pare că trei au violat-o pe partenera fratelui meu, iar mai apoi l-au bătut. Sper să se facă dreptate.”

”Au făcut autopsia corpului și nu au descoperit nicio urmă de droguri, medicamente sau substanțe interzise.” a mai completat el.
Alte detalii, pe gazetaromaneasca.com.

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră