Micul prinţ Louis va fi botezat luni

09 Iul 2018
Micul prinţ Louis va fi botezat luni

Prinţul Louis, al treilea copil al prinţului William şi al soţiei sale, Kate, va fi botezat luni în cadrul unei ceremonii private care va avea loc la palatul Saint James din Londra, informează 7sur7.be.

Arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, liderul spiritual al Bisericii Anglicane, va oficia această slujbă religioasă, la care vor asista membri ai familiei regale şi prieteni apropiaţi ai cuplului princiar.

Prinţul Louis va fi botezat de Justin Welby, care va folosi pentru binecuvântarea bebeluşului regal câteva picături de apă sfinţită adusă din râul Iordan. "Este un mare privilegiu, dar şi un eveniment care îţi testează nervii", a declarat arhiepiscopul de Canterbury.

Ceremonia este prevăzută pentru ora 15.00 GMT şi ar trebui să dureze aproximativ 40 de minute. Numele naşilor de botez ai bebeluşului regal vor fi anunţate în cursul acestei zile.

Capela palatului Saint James, construită în secolul al XVI-lea, a găzduit deja botezul prinţului George - fratele mai mare al prinţului Louis -, născut în 2013. Sora prinţului Louis, prinţesa Charlotte, a fost botezată în 2015 în biserica Saint Mary Magdalene din Sandringham, un oraş din estul Angliei.

Prinţul Louis s-a născut la 24 aprilie 2018 la spitalul St. Mary din Londra. Naşterea lui a fost aşteptată cu mare interes timp de câteva zile de admiratorii familiei regale britanice, care s-au reunit în număr mare în faţa acestui spital londonez.

Prinţul Louis ocupă locul al cincilea în ordinea de succesiune la tronul britanic, după bunicul lui - prinţul Charles -, tatăl lui - prinţul William - şi cei doi fraţi mai mari ai lui - prinţul George şi prinţesa Charlotte.

De asemenea, el este cel de-al şaptelea strănepot al reginei Elisabeta a II-a. 

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Externe

Ultima oră