„Lupii nopţii”, motocicliştii pro-Putin, au ajuns la Berlin, pentru aniversarea victoriei asupra Germaniei lui Hitler

09 Mai 2015
„Lupii nopţii”, motocicliştii pro-Putin, au ajuns la Berlin, pentru aniversarea victoriei asupra Germaniei lui Hitler
 „Lupii Nopţii”, motocicliştii sprijiniţi de preşedintele rus, Vladimir Putin, au ajuns, în sfârşit, la Berlin, după ce iniţial le-a fost refuzat accesul în Uniunea Europeană. Ei şi-au propus să refacă drumul Armatei Roşii prin Europa, sperând să ajungă la Berlin la 9 Mai, când ruşii sărbătoresc victoria în faţa Germaniei naziste.

Câţiva motociclişti au celebrat, sâmbătă, la Berlin, a 70-a aniversare a victoriei asupra lui Hitler. Printre cele 10.000 de persoane adunate la Memorialul sovietic din parcul Treptow, din estul Berlinului, s-au numărat şi motociclişti. Ei au depus flori la memorialul dedicat combatanţilor Armatei Roşii din timpul Celui de-al Doilea Război Mondial.

„Lupii Nopţii”, acuzaţi de implicare în anexarea Peninsulei Crimeea, acţiune condamnată de Uniunea Europeană şi de Statele Unite, sunt un grup ultranaţionalist de motociclişti ruşi. Anterior, ei au oprit în Viena, direct în centrul capitalei austriece, unde au depus o coroană de flori la monumentul dedicat Armatei Roşii. Aici au fost întâmpinaţi cu aplauze de zeci de susţinători veniţi cu steagurile Rusiei în mâini.

Şi la Berlin au fost întâmpinaţi cu aplauze şi drapele ruseşti. Ei s-au deplasat ulterior spre Parcul Tiergarten, din centrul capitalei germane, unde se află un alt memorial. Presa locală şi internaţională care relatează despre eveniment precizează, însă, că inclusiv poliţiei i-a fost imposibil să precizeze câţi dintre motociclişti sunt „Lupi ai nopţii” şi câţi simpli simpatizanţi.

Grupul de motociclişti a pornit de la Moscova. Iniţial, au fost opriţi la graniţa dintre Belarus şi Polonia, deoarece autorităţile de la Varşovia au considerat călătoria o provocare. Alte ţări au fost mai permisive.

Ei au fost respinşi la graniţa poloneză, apoi lituaniană. Autorităţile poloneze şi cehe s-au opus trecerii lor prin ţările lor, iar diplomaţia rusă s-a declarat indignată de acest refuz.

Autorităţie bavareze au declarat agenţiei germane de presă DPA că zece dintre ei, porniţi de la Moscova la 25 aprilie, apoi sosiţi în Austria prin Slovacia, au trecut frontiera germano-austriacă la Bad Reichenhall, în Bavaria.

Clubul a fost creat în 1989, înaintea destrămării Uniunii Sovietice, şi are peste 5.000 de membri în toată fosta URSS.

„Lupii Nopţii” sunt unii dintre cei mai înfocaţi susţinători ai lui Vladimir Putin. (I.D)

Alte stiri din Externe

Ultima oră