Lovitură de stat în Burkina Faso. Președintele și prim-ministrul, arestați

17 Sep 2015
Lovitură de stat în Burkina Faso. Președintele și prim-ministrul, arestați
Soldați aparținând Regimentului de Gardă Prezidențială au întrerupt o reuniune a Guvernului din Burkina Faso arestându-l pe președintele Michel Kafando și pe prim-ministrul Isaac Zida, anunță mai multe surse media.

În cadrul reuniunii guvernamentale era discutată tocmai dizolvarea Regimentului de Gardă, acțiune recomandată președintelui Kafondo de o comisie de reformă, formată din reprezentanți ai societății civile, constituită după fuga din țară a fostului președinte al țării, Blaise Compaoré.

În piața centrală din capitala Burkinei Faso, Ouagadougou, s-au strând demonstanți, care au plecat în marș către palatul prezidențial, cerând soldaților eliberarea celor reținuți.
Pentru dispersarea demonstranților au fost trase mai multe focuri de armă, din fericire, fără a fi consemnate victime.

Regimentului de Gardă, unitate de elită a armatei din Burkina-Faso, este recunoscută pentru loialitatea față de fostul președinte Compaoré, ai cărui susținători au primit interdicție de a contesta alegerile programate să aibă loc luna viitoare.

Alte stiri din Externe

Ultima oră