Letonia a interzis învăţământul în limba rusă

22 Iun 2018 | scris de Marina Constantinoiu
Letonia a interzis învăţământul în limba rusă

Parlamentul Letoniei, Seimul, a adoptat o serie de amendamente la Legea Educaţiei, potrivit cărora predarea în limba rusă nu mai este acceptată nu doar în universităţile de stat, ci şi în liceele şi colegiile particulare, scrie infa.ua, care citează publicaţia letonă Delfi.

Ministerul Educației și Științei din Letonia propune ca universităților și colegiilor care ţin cursuri pe baza unei curricule care nu îndeplineşte cerințele legii să li se permită să-şi continue activitatea până la expirarea programului de acreditare, însă, după 1 ianuarie 2019, elevii nu vor mai putea fi admiși la astfel de programe.

Potrivit legislației în vigoare, educaţia într-o limbă străină se poate face doar dacă programa şcolară prevede că acest lucru este necesar pentru atingerea obiectivelor materiei respective (programe lingvistice și culturale). Delfi menţionează că procesul de învăţământ se poate desfășura în continuare într-una dintre limbile UE. În universitățile de stat, însă, studierea în limbile UE este posibilă numai în cazul studenților străini și în cadrul programelor prevăzute de acordurile de cooperare internațională. În același timp, studenții străini trebuie să învețe limba letonă dacă procesul educaţional durează mai mult de șase luni.

Limba rusă este exclusă din această categorie, deoarece nu este una dintre limbile UE. În anul de învăţământ 2017-2018, aproximativ o treime dintre studenții de la universitățile private din Letonia studiau în limba rusă.

CITIŢI ŞI: EXCLUSIV. Non-cetățenii: Cum au fost umiliți rușii înt-un stat al Uniunii Europene

Alte stiri din Externe

Ultima oră