Fostul președinte american Jimmy Carter, pe moarte

13 Aug 2015
Fostul președinte american Jimmy Carter, pe moarte
Fostul președinte american Jimmy Carter a anunțat, miercuri, că are cancer, iar boala se răspândește rapid în tot corpul. Carter, în vârstă de 90 de ani, a fost operat la începutul acestei luni, medicii extirpându-i o parte din ficat. La vremea respectivă, anunțase că se simte bine și se așteaptă la o refacere completă. 

Potrivit CNN, Jimmy Carter a declarat că ”în timpul recentei operații, medicii au descoperit că am cancer, iar acesta atacă și alte părți ale corpului”. Fostul președinte nu a precizat ce fel de cancer este, dar sursa citată precizează că în familia sa există o istorie a bolnavilor de cancer la pancreas.

Barack Obama a remis o declarație în care afirmă că este alături de familia fostului președinte, ”în lupta grea care urmează”.

Alte stiri din Externe

Ultima oră