Incident aerian Marea Britanie-Rusia: Avioane de luptă, trimise după bombardiere rusești

14 Mai 2015
Incident aerian Marea Britanie-Rusia: Avioane de luptă, trimise după bombardiere rusești
Forțele Aeriene Regale Britanice (RAF) au ridicat de la sol aviane de luptă Typhoon, care au avut drept misiune interceptarea a două bombardiere rusești cu rază lungă de acțiune, detectate în apropierea spațiului aerian al Marii Britanii.

Ministerul Apărării de la Londra a anunțat că incidentul a avut loc la nord de Scoția, scrie Reuters.

”Aparatele au fost identificate drept avioane de tip Tu-95 Bear care au fost escortate de avioane de luptă Typhoon ale RAF până când au ieșit din aria de interes a Marii Britanie. În niciun moment avioanele militare rusești nu au intrat în spațiul aerian suveran al Regatului Unit”, a spus o purtătoare de cuvânt a Ministerului Apărării britanic, într-o declarație de presă.

Reuters precizează că procedurile de interceptare a unor avioane rusești de către NATO s-au intensificat în ultimul an pe fondul tensiunilor în creștere între Occident și Rusia, din cauza crizei din Ucraina. (M.M.)

Alte stiri din Externe

Ultima oră