Incendiu puternic în nordul Ucrainei, autoritățile în ALERTĂ MAXIMĂ. Flăcările AMENINȚĂ centrala nucleară de la Cernobîl (VIDEO)

29 Apr 2015
Incendiu puternic în nordul Ucrainei, autoritățile în ALERTĂ MAXIMĂ. Flăcările AMENINȚĂ centrala nucleară de la Cernobîl (VIDEO)
Garda Națională ucraineană este în stare maximă de alertă din cauza incendiului de vegetație care a izbucnit marți, în nordul Ucrainei, scrie Russia Today.

Potrivit autorităților, rafalele puternice de vânt înrăutățește situația, focul riscând să se extindă spre centrala nucleară de la Cernobîl, abandonată și izolată în urma accidentului produs în urmă cu 29 de ani.

Ministrul de Interne de la Kiev, Arsen Avakov, a anunțat că autorităţile ucrainene au instituit stare de alertă în zonă și au trimis peste două sute de pompieri şi 35 de avioane pentru stingerea incendiului de vegetație.

Totodată, salvatorii au evacuat oamenii care locuiesc în regiunile afectate.

"Situația incendiului de vegetație, din apropierea centralei nucleare, s-a înrăutățit. Flăcările se îndreaptă spre centrală, iar vântul puternic a devenit o reală amenințare, focul riscând să se extindă pe o rază de 20 de kilometri în jurul centralei de la Cernobîl. În zonă, sunt aproximativ 400 de hectare de pădure", a scris Avakov pe pagina sa de Facebook.

Ministrul a mai spus că există suspiciuni că incendiul ar fi fost provocat premeditat. (V.M.)

Alte stiri din Externe

Ultima oră