În Copenhaga, numărul bicicletelor a depăşit numărul autoturismelor (VIDEO)

03 Mar 2017 | scris de Istvan Deak
În Copenhaga, numărul bicicletelor a depăşit numărul autoturismelor (VIDEO) Galerie foto (5)

Numărul bicicletelor care circulă prin capitala daneză îl depăşeşte deja pe cel al autoturismelor. Nici mai mult, nici mai puţin de 35.080 de biciclete s-au alăturat într-un singur an celor care erau deja în circulaţie în capitala daneză, ceea ce face ca numărul total al bicicletelor să fie de peste 265.000, iar cel al maşinilor de 252.600.

Municipalitatea recenzează bicicletele care circulă prin oraş din 1970. Atunci erau 351.133 de maşini şi 100.071 de biciclete. Traficul ciclist a crescut cu 68% în cursul ultimilor 20 de ani.

În ciuda creşterii constante a populaţiei, traficul auto a scăzut cu 1%, iar cel al bicicletelor a crescut cu 15%.

 

Din 2005 până în prezent, municipalitatea a investit 137 de milioane de euro în infrastructura dedicată utilizării bicicletelor, cu puncte de închiriere şi kilometri întregi de piste ciclabile.

Această tendinţă pe care o cunoaşte Copenhaga a fost constatată deja în alte oraşe ale Europei. La Amsterdam, capitala Olandei, şi pionieră în materie de ciclism, bicicletele sunt deja de trei ori mai multe decât maşinile. Ultimele cifre publicate de municipalitate vorbesc despre 800.000 de biciclete, faţă de 236.000 de maşini. Circa 63% dintre locuitorii Amsterdamului utilizează bicicleta zilnic.

Un studiu dat publicității recent de organizația Clean Energy Wire arată că singura solutie pentru a avea un aer curat este de a lăsa mașina acasă. Cifrele calculate în Germania în 2015 au scos la iveală că, din totalul emisiilor de carbon care provin din zona de transport, peste jumătate (55,3%) sunt cauzate de mașinile personale, 23,3% de transportul rutier, 15% de aviație, 4,5% de transportul feroviar, 1,5% de transportul local și doar 0,4% de cel maritim. 

În aceste condiții și având în vedere că mașinile electrice și hibrid nu vor fi la îndemâna oricui prea curând, nu ne rămâne altceva de făcut decât să copiem modelul danez, asta evident după ce vom crea o infrastructura adecvată.

CITIŢI ŞI:

 

Danemarca, paradisul cicliștilor (GALERIE FOTO)

 

 

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Externe

Ultima oră