HALUCINANT. Fostul director de campanie al lui Trump, inculpat pentru complot împotriva SUA

30 Oct 2017 | scris de Marina Constantinoiu
HALUCINANT. Fostul director de campanie al lui Trump, inculpat pentru complot împotriva SUA

Fostul director de campanie al lui Donald Trump, Paul Manafort, a ajuns luni la FBI după ce a fost somat să se predea autorităților federale, în cadrul anchetei asupra implicării Rusiei în campania prezidențială din Statele Unite condusă de procurorul special Robert Mueller.

Potrivit purtătorului de cuvânt al procurorului special, Paul Manafort este vizat de 12 capete de acuzare, printre care complot împotriva SUA, spălare de bani, declarații false și nedeclararea unor conturi din străinătate. El ar putea fi prezentat justiției, a adăugat purtătorul de cuvânt, Peter Carr.

Un asociat al lui Paul Manafort, Rick Gates, este de asemenea vizat. Sunt primele puneri sub acuzare din ancheta privind ingerința Rusiei în alegerile prezidențiale din noiembrie 2016.

Conform New York Times, numele lui Rick Gates apare pe documentele unor firme cu sediul în Cipru prin intermediul cărora Paul Manafort ar fi primit plăți provenite din Europa de Est.

În vârstă de 68 de ani, Paul Manafort a condus campania lui Donald Trump până în august 2016, când a fost constrâns să demisioneze în special în urma unor dezvăluiri privind legăturile sale cu oligarhi ucraineni proruși.

FBI a percheziționat la sfârșitul lunii iulie una dintre reședințele sale și a confiscat documente.

Trump a respins acuzațiile privind presupuse legături cu Rusia și a calificat ancheta drept "o vânătoare de vrăjitoare". Kremlinul a negat de asemenea acuzațiile.

Alte stiri din Externe

Ultima oră