Guvernul ungar va prezenta marţi pachetul de legi "Stop Soros". Organizarea imigraţiei ilegale va fi act penal

24 Mai 2018
Guvernul ungar va prezenta marţi pachetul de legi "Stop Soros". Organizarea imigraţiei ilegale va fi act penal

Organizarea imigraţiei ilegale va fi inclusă în Codul Penal, în urma adoptării înăspririlor din pachetului de legi "Stop Soros",  a declarat joi, la Budapesta, Gergely Gulyás, ministrul coordonator al Cancelariei prim-ministrului, la primul briefing informativ după formarea noului Cabinet.

El a explicat că la prima şedinţă a Guvernului s-a discutat pachetul de legi “Stop Soros” şi amendamentul legat de Constituţie care ar putea fi prezentate Parlamentului săptămâna viitoare, iar dezbaterile vor putea începe în Parlament peste două săptămâni.

Ministrul a precizat că la alegeri coaliţia guvernamentală a fost împuternicită să protejeze Ungaria de imigraţie şi de organizatorii acesteia, scrie hirado.hu.

Despre pachetul de legi “Stop Soros”, care urmează să fie prezentat marţi, ministrul a declarat că în propunerea Ministerului de Interne se modifică legea poliţiei, Codul Penal, legile privind azilul, frontiera de stat şi regimul juridic al contravenţiilor. Se va stabili că organizarea imigraţiei ilegale este un act penal.

În cazul taxelor obligatorii planificate anterior pentru organizaţiile care sprijină imigraţia ilegală, ministrul a declarat că după ce reglementările vor fi înăsprite, organizarea şi finanţarea imigraţiei ilegale vor fi pedepsite conform Codului Penal şi astfel nu va mai fi necesară plata unor taxe suplimentare.

Referitor la propunerea de modificare a Constituţiei, Gergely Gulyás a arătat că vor să facă univoc faptul că Ungaria este dispusă să acorde azil ca primă ţară sigură, doar dacă persecuţia a fost directă. El a menţionat că există o dispută cu UE în această privinţă, în ceea ce priveşte azilul ca un drept universal.

Răspunzând la o întrebare, el a mai precizat că toţi imigranţii vor avea posibilitatea să dovedească faptul că în ţările prin care au trecut şi au depus cerere pentru azil, au fost respinşi în mod incorect, sau că şi acolo au fost supuşi persecuţiei. În ceea ce priveşte Serbia, poziţia guvernului este că nu numai statele membre ale UE, dar şi ţările candidate sunt considerate state sigure, a precizat acesta.

În privinţa amendamentului legat de constituţie se va iniţia un şir de negocieri cu partidele de opoziţie, a spus el.

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră