Ucraina: Guvernul de la Kiev ar putea demisiona

29 Ian 2016 | scris de Gabriela Antoniu
Ucraina: Guvernul de la Kiev ar putea demisiona

Liderii facţiunilor parlamentare din arcul guvernamental s-au întâlnit astăzi, iar în cadrul acestei reuniuni trei din cei patru membri ai coaliţiei au cerut demisia şefului Executivului, conform Biroului de presă al BPP. Lutsenko a declarat că demisia lui Yatseniuk nu este deloc de dorit din punct de vedere al stabilităţii şi creşterii economice, dar este posibilă.

Politicianul conservator a subliniat că problema nu este a feţelor noi care vor apărea, ci dacă vor fi păstrate direcţiile de lucru. "Am explicat scăderea producţiei în 2014 ca rezultat al războiului, dar a mai fost o scădere anul trecut care nu mai poate fi justificată de război. Nu putem accepta ca, în locul unei activităţi susţinute, să avem în fiecare zi campanii de relaţii publice şi nici un rezultat concret. Țara are nevoie de o acţiune sistemică, în loc de rapoarte guvernamentale asupra evenimentelor", a mai spus politicianul.

La 25 ianuarie, preşedintele ucrainean Petro Poroshenko a îndemnat la păstrarea majorităţii parlamentare după ce Uniunea Samopomich a renunţat la un minister şi a cerut formarea unui nou guvern. 

 

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră