Grecia, paralizată: Trei zile de grevă generală împotriva austerităţii. AVERTIZARE DE CĂLĂTORIE

06 Mai 2016 | scris de Veronica Micu
Grecia, paralizată: Trei zile de grevă generală împotriva austerităţii. AVERTIZARE DE CĂLĂTORIE

"Atât timp cât Guvernul ignoră societatea şi nevoile sale, atât timp cât pune în practică măsuri care conduc la sărăcie, răspunsul va fi dat în stradă printr-o luptă permanentă", a anunţat într-un comunicat GSEE, confederaţia angajaţilor din sectorul privat.

Începând de astăzi și până duminică sunt suspendate serviciile de stat și comunale, inclusiv colectarea gunoaielor. 

Decizia sindicatelor de a organiza o grevă generală vine în contextul în care Parlamentul de la Atena urmează să dezbată şi să voteze în acest week-end două proiecte de lege controversate cu privire la pensii şi impozitul pe venit. Reforma pensiilor prevede diminuarea celor mai mari pensii, unificarea mai multor case de asigurări, majorarea cotizaţiilor şi introducerea unei pensii naţionale de 384 euro pe lună pentru cei care au o vechime de 20 de ani. Celălalt proiect de lege prevede majorarea taxelor şi impozitelor pentru veniturile medii şi mari.

Parlamentarii greci vor să adopte aceste noi măsuri de austeritate înainte de reuniunea de luni a miniştrilor de Finanţe din zona euro, în speranţa că îi va convinge astfel pe creditori să elibereze noi fonduri din acordul de asistenţă.

Avertizare de călătorie în Grecia

Transporturile maritime din Grecia vor fi afectate duminică toată ziua de o grevă naţională, anunţă Ministerul Afacerilor Externe.

Pe durata grevei, vapoarele rămân ancorate în porturi. Vor fi afectate toate categoriile de transportatori maritimi.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginii de Internet www.mae.ro şi reaminteşte că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (disponibilă gratuit în „App Store” şi „Google Play”), care oferă informaţii, sfaturi de călătorie şi posibilitatea de alertare, în cazul în care apar situaţii speciale.

Alte stiri din Externe

Ultima oră