Huffington Post: 9 lucruri pe care Germania le poate învăța de la România

22 Apr 2016 | scris de Istvan Deak
Huffington Post: 9 lucruri pe care Germania le poate învăța de la România

Versiunea în limba germană a Huffington Post, prin semnătura jurnalistului german Sebastian Christ, s-a străduit să caute 9 lucruri pe care Germania le poate învăța de la România. Dovada că nu a avut prea multă imaginație și a forțat nota se poate observa prin includerea unor categorii precum fotbal sau economie.

“Există lucruri care ne pot schimba percepția asupra lumii. Fără dubii aici se încadrează și o vizită în România. Din Germania, țara din sud-estul Europei a fost mereu într-un unghi mort al istoriei mondiale. Dar cele două state au atâtea în comun: de la istoria migrației până la parteneriatul de astăzi din UE. Imaginea nemților este bună în România. Chiar dacă țara are probleme mari, în special cu sărăcia și infracționalitatea - iată nouă lucruri pe care le-am putea învăța de la România”, notează autorul.

1. Românii îl admiră până și pe Horst Seehofer
La începutul lui 2014, Horst Seehofer și partidul său CSU au lansat o campanie denigratoare împotriva românilor și bulgarilor, care vor invada Germania cu scopul de a abuza sistemul social german. Corului șovin i s-au alăturat imediat și politicieni CDU. Invazia s-a lăsat așteptată, spre bucuria AfD, care a cules voturile. Cum au reacționat românii? Relaxați. Un studiu realizat în 2015 arată că 77% dintre români consideră în continuare Germania drept un partener politic de încredere.

2. Economia României este în creștere 
Este adevărat că mai există loc de mai bine când vine vorba despre starea economiei românești. Mult timp țara a suferit de pe urma economiei comuniste. Dar de câțiva ani este într-o continuă creștere. În ciuda tuturor dificultăților, România a realizat o creștere economică.

3. Industria IT este în topul mondial
Industria IT din România se dezvoltă deosebit de dinamic. Asta se datorează și unei decizii luate în 2001, când sectorul high-tech a fost scutit de plata impozitelor. România are propriul minister IT (Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională), condus de un tânăr informatician, firme precum Bitdefender au fost create și au sediul în România. Specialiștii IT români au succes și în afara granițelor țării. În birourile Microsoft, româna este a doua cea mai vorbită limbă.

4. Naționala României de fotbal este în revenire
Da, Germania este campioană mondială, dar în campania de calificare pentru Euro2016 a pierdut în Polonia (0-2) și în Irlanda (0-1). România s-a calificat fără înfrângere, dintr-o grupă puternică cu trei echipe calificate. Epoca lui Gheorghe Hagi e de mult timp apusă, dar cine știe, poate renaște o nouă echipă mare.

5. Ce s-ar face fermierii bio din SUA fără porumbul din România?
Oricât de bizar ar suna: deși SUA sunt cel mai mare exportator de cereale din lume, pe piața autohtonă există un vid de porumb nemodificat genetic. Astfel, SUA au importat anul trecut 300.000 de tone de porumb din România și Turcia.

6. România are rezultate cu electromobilitatea
De ani de zile, Germania se tot gândește cum să dezvolte electromobilitatea. Nu s-a mișcat mare lucru. România vinde încă mai puține E-Mobile decât Germania, dar a asigurat deja un buget de 16,6 milioane de euro pentru dezvoltarea acestui sector. Mai mult, sectorul va fi scutit de plata impozitelor.

7. În România există toleranță față de minorități
18 minorități sunt recunoscute oficial de statul român (la doar 20 de milioane de locuitori). Fiecare minoritate are un reprezentant în Parlament, dar si dreptul la învățământ în limba maternă. Iar Klaus Iohannis, ca reprezentant al minorității germane, a fost ales președinte de electoratul român.

8. Românii tratează moartea cu umor
În comuna Săpânța din nordul României există Cimitorul Vesel, devenit deja atracție turistică. Mormintele sunt îngrijite cu cruci de lemn și mesaje pline de umor despre cei decedați. Astfel, citimitorul nu mai este un loc de suferință.

9. În Transilvania există încă natură virgină
Chiar moștenitorul tronului britanic, Prințul Charles, confirmă: Transilvania, regiunea dintre centrul și nord-vestul României, este cheia spre salvarea lumii. Este ultima regiune din Europa în care pot fi admirate ecosisteme complexe virgine și durabile - chiar dacă există cazuri crase de poluare, adaugă autorul.

Alte stiri din Externe

Ultima oră