Germania: Prima adopție a unui copil de către un cuplu homosexual

10 Oct 2017 | scris de Magda Marincovici
Germania: Prima adopție a unui copil de către un cuplu homosexual

Prima adopție a unui copil de către un cuplu homosexual a fost pronunțată, la Berlin, a anunțat, marți, o asociație de apărare a drepturilor persoanelor gay și lesbiene.

Adopția de către doi bărbați a fost pronunțată la data de 5 octombrie de tribunalul Tempelhof-Kreuzberg, un cartier din sudul capitalei.

Această decizie vine după intrarea în vigoare, la 1 octombrie a.c, a legii  ”Căsătorie pentru toți”, care stipulează și dreptul adopției de către cupluri de același sex.

Michael și Kai Korok s-au căsătorit la 2 octombrie și nu le mai era necesar decât actul de căsătorie pentru a cere adopția, demers pe care l-au început cu câteva luni înainte.

Copilul are doi ani și jumătate și se afla într-o familie de primire, care nu a reușit să-l ia în adopție.

Legea, numită ”Căsătorie pentru toți”, votată anul acesta la 30 iunie, după modificarea Codului civil, definește căsătoria ca ”uniunea pe viață între două persoane de sexe diferite sau identice”.

Cancelarul Angela Merkel, defavorabilă căsătoriei homosexuale, și-a expus poziția într-un interviu acordat revistei Brigitte. Cancelarul declara că îi va lăsa pe deputați să voteze liber în privința acestui subiect.

Germania este a 15-a țară europeană care a extins definiția căsătoriei

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Externe

Ultima oră