Franţa va opri producţia de petrol şi gaze. Se va orienta către energia regenerabilă

11 Sep 2017 | scris de Gabriela Antoniu
Franţa va opri producţia de petrol şi gaze. Se va orienta către energia regenerabilă

Franța intenționează să oprească producția de petrol și gaze până în 2040, iar eliberarea de noi autorizații de exploatare începând cu anul viitor. Prevederile sunt incluse într-un proiect de lege prezentat ieri la o reuniune a Cabinetului Macron, relatează Bloomberg.

O astfel de măsură ar permite guvernului francez să respingă mai mult de 40 de cereri de cercetare depuse deja, în timp ce unele autorizații existente ar putea fi extinse pentru a se conforma contractelor incheiate.

Printre acestea se află o licență minieră în apropierea Guianei franceze, în care Total SA are o cotă, potrivit unui consilier al ministrului Ecologiei, Nicolas Yullo.

Noua legislație "ne va permite să oprim treptat", a declarat Yullo după reuniunea cabinetului, confirmând, de asemenea, că permisele de explorare actuale din Guiana Franceză vor rămâne valabile.

"Acest lucru va permite investitorilor să se dedice mai mult  investițiilor în energia regenerabilă, iar acum petrolul și gazul ne fac dependenți de geopolitică", a mai spus ministrul.

Modificările fac parte din planul președintelui francez Emmanuel Macron de a prelua conducerea în combaterea schimbărilor climatice după ce Statele Unite s-au retras din acordul de la Paris privind combaterea încălzirii globale.

Planurile lui Macron includ transformarea Franței într-o țară independentă de combustibil până în 2050. Ţările dependente contribuie cel mai mult la încălzirea globală.

Franța a extras 6 milioane de barili de petrol în 2015, acoperind doar 1% din cererea internă, potrivit datelor transmise cabinetului. Explorarea și producția de petrol și gaze din Franța generează venituri anuale de aproximativ 300 de milioane de euro și oferă în mod direct sau indirect aproximativ 5000 de locuri de muncă. Licențele de producție existente nu vor fi prelungite după anul 2040 în temeiul legii propuse.

În timp ce producția de petrol și gaze din Franța poate fi considerată relativ mică, schimbările ar putea afecta companii precum Vermilion Energy Inc., care are mai multe concesiuni, și va reduce probabil perspectivele acesteia de  pentru descoperirile a descoperi  noi zăcăminte în apropiere de Guiana Franceză.

Conform planului prezentat în iulie, Franța va înceta vânzarea de autovehicule pe benzină și diesel până în 2040. În plus, va crește treptat taxele pe combustibili fosili până în 2022 și va investi mai mult în surse regenerabile de energie.

Alte stiri din Externe

Ultima oră