FRANŢA. Despăgubiri URIAŞE pentru refuzul de a livra navele Mistral Rusiei

09 Iul 2015
FRANŢA. Despăgubiri URIAŞE pentru refuzul de a livra navele Mistral Rusiei
Franţa a decis să nu livreze Rusiei cele două nave de luptă din clasa Mistral, în ciuda faptului că va trebui să despăgubească Moscova pentru eşecul său de a-şi onora contractul, a declarat luni ministrul francez al Apărării Jean-Yves Le Drian. Ministrul francez al Apărării a declarat că miscarea ar putea costa Franta 1,3 miliarde de dolari. Le Drian a făcut aceste remarci în timpul unei discuţii cu experţii şi reporterii prezenţi la German Marshall Fund of the United States, un think tank din Washington.

Redactorul şef al revistei ruseşti National Defense, Igor Korotchenko, a declarat că această sumă reprezintă o compensaţie mult mai rezonabilă decât cele precedente prezentate de oficialii francezi. Anterior, Franţa a declarat că este pregătită să plătească 880 milioane de dolari în timp ce Moscova a insistat că suma ar trebui să se ridice la 1,2 miliarde de dolari.

Rusia a anunțat oficial în mai că renunță la contractul prin care ar fi trebuit să achiziționeze din Franța două nave militare Mistral, a căror livrare a fost suspendată de Guvernul francez în urma sancțiunilor instituite împotriva Rusiei după declanșarea conflictului din Ucraina. (I.D)

Alte stiri din Externe

Ultima oră