Fostul președinte egiptean Hosni Mubarak, CONDAMNAT la 3 ani de închisoare pentru corupție

09 Mai 2015
Fostul președinte egiptean Hosni Mubarak, CONDAMNAT la 3 ani de închisoare pentru corupție
Fostul președinte egiptean Hosni Mubarak a fost condamnat, sâmbătă, la trei ani de închisoare pentru corupție.

Potrivit BBC News, și cei doi fii ai acestuia, Alaa și Gamal, au primit câte patru ani de închisoare.

În plus, cei trei, găsiți vinovați pentru deturnarea a peste 10 milioane de euro reprezentând fonduri publice, vor trebui să plătească și o amendă de 16,4 milioane de dolari.

Cazul a fost rejudecat de un tribunal din Cairo în urma deciziei Curții de Casație de desfășurare a unui nou proces, după ce a anulat hotărârea în primă instanță prin care Mubarak, acum în vârstă de 87 de ani, fusese condamnat la trei ani de închisoare.

Deocamdată nu este clar dacă fostul președinte egiptean și fiii săi vor fi din nou arestați și dacă noua condamnare, care poate fi contestată în apel, este sau nu acoperită de perioada de detenție preventivă, care a expirat deja în luna ianuarie. (V.M)

Alte stiri din Externe

Ultima oră