Extrema-dreaptă în creștere semnificativă în alegerile din două landuri est-germane

02 Sep 2019 | scris de A.V.
Extrema-dreaptă în creștere semnificativă în alegerile din două landuri est-germane

Conservatorii cancelarului german Angela Merkel şi partenerii de coaliţie social-democraţi au pierdut teren în faţa partidului de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), în alegerile care au avut loc în două landuri din estul Germaniei, dând o lovitură dublă alianţei deja fragile, transmite Reuters.

Creştin-democraţii au rămas principala forţă politică din Saxonia, dar au înregistrat o scădere de 7,4 procente comparativ cu alegerile din 2014, la 32%, în timp ce AfD s-a plasat pe locul al doilea, potrivit unui sondaj realizat pentru postul ARD.

AfD a profitat de nemulţumirea alegătorilor faţă de imigraţie şi faţă de planurile de închidere a două mine în fostele landuri comuniste, proclamându-se drept urmaşii demonstranţilor care au demolat Zidul Berlinului în urmă cu trei decenii.

În Brandenburg, care înconjoară Berlinul, social-democraţii se află pe primul loc, în statul pe care l-au condus de la reunificarea Germaniei, în 1990, obţinând 27,5% din voturi, înaintea AfD, care a atras 22,5% din voturi.

Pierderile suferite de partidele de guvernământ nu sunt atât de grave cât s-au temut analiştii, dar ar putea totuşi să grăbească ruperea coaliţiei naţionale conduse de Merkel, a cărei plecare prematură ar putea tulbura şi mai mult Uniunea Europeană, deja afectată de Brexit.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Externe

Ultima oră