Exemplu românesc pentru Trump. Şi Ceauşescu şi-a pus medicul personal ministru, şi n-a fost bine!

02 Apr 2018 | scris de Marina Constantinoiu
Exemplu românesc pentru Trump. Şi Ceauşescu şi-a pus medicul personal ministru, şi n-a fost bine! Galerie foto (4)

De când s-a instalat Donald Trump la Casa Albă, ştirile despre demiteri, demisii, remanieri nu mai contenesc. Aproape că îţi vine să o laşi baltă şi să nu mai reţii niciun nume de ministru sau oficial cu rang înalt în staff-ul preşedintelui, de teamă că ocupi degeaba memoria, căci oricum va dispărea din peisaj mai devreme sau mai târziu.

Ei bine, tocmai aceste schimbări au atras atenţia unui politolog româno-american, profesor în Statele Unite, Vladimir Tismăneanu, care semneazăm alături de Marius Stan, un articol intitulat "Când preşedintele nostru şi-a pus doctorul responsabil pentru toate cele", în paginile Politico Magazine.

Şi, pentru ca lucrurile să fie clare de la bun început, semnatarii articolului spun şi despre ce preşedinte este vorba. Nimeni altul decât dictatorul comunist Nicolae Ceauşescu, care şi-a numit medicul personal ministru al Sănătăţii. Iar autorii ţin să sublinieze încă din subtitlul articolului că decizia nu a fost bună, iar preşedintele american Donald Trump ar trebui să ia aminte.

Acum câteva zile, Donald Trump anunţa, în binecunoscutu-i stil, pe reţeaua de socializare Twitter, că a operat o nouă schimbare, numindu-şi medicul personal la conducerea Departamentului pentru Veterani, decizie care a stârnit numeroase comentarii.

Mişcarea lui Trump le-a stârnit amintiri autorilor articolului, care au încercat, în textul lor, să arate similitudinile dintre decizia lui Trump şi unele decizii luate de fostul dictator comunist Nicolae Ceauşescu. Evident, în speranţa că din asta Trump va trage învăţăminte.

Cei doi ţin să sublinieze un detaliu: nimeni nu ştie mai multe despre organismul unui lider decât medicul său personal. Spre deosebire de Iosif Visarionovici Stalin, care nu avea deloc încredere în medicii de la Kremlin, bănuindu-i că ar vrea să îl otrăvească, Ceauşescu avea o viziune diferită. Nu doar că avea încredere în medici, dar l-a făcut pe unul dintre ei - Theodor Burghele - ministru al Sănătăţii, scriu autorii articolului.

"Chiar şi potrivit standardelor dictaturii româneşti, asta era ceva nou", subliniază autorii, care îi recomandă lui Trump să privească un pic la istoria recentă a României.

Şi nu faptul că Burghele, fost rector al respectatului Institut de Medicină şi Farmacie din Bucureşti, nu ar fi fost o persoană capabilă. Era, dar exerienţa sa administrativă era limitată. Era un excelent urolog, o persoană decentă, un profesor respectat. În calitate de chirurg, era apreciat. Dar ca ministru al Sănătăţii era altă poveste.

"Ceea ce a vrut Ceauşescu să sublinieze cu această numire era faptul că viaţa oamenilor era o afacere de stat şi că el, ca lider suprem, putea să ia orice decizie", scriu autorii, care adaugă că, potrivit informaţiilor lor, Burghele a fost destul de sceptic şi nu ar fi vrut să accepte postul, dar nimeni în sistemul controlat de Securitate nu îşi permitea să îi spună NU lui Ceauşescu fără a avea parte de consecinţe neplăcute.

Aşa că Burghele a spus DA şi a fost ministru între 1972 şi 1975, întâmpinănd mari greutăţi în adaptarea la cerinţele regimului şi ale lui Ceauşescu. În cele din urmă a demisionat.

Un alt caz este cel al diabetologului Iulian Mincu, cunoscut ca ultimul doctor personal al lui Nicolae Ceauşescu şi ca părintele planului de alimentaţie raţională din anii ’80.

Activitatea lui Iulian Mincu a constat în aplicarea unor politici alimentare draconice în numele progresului medical, realizat adesea cu falsificări de date, inclusiv despre numărul bolnavilor de HIV/SIDA.

Ceauşescu era convins că loialitatea faţă de el era cea mai importantă calitate a oricărui oficial de rang înalt şi a împărtăşit această iluzie cu majoritatea dictatorilor din secolul trecut.

Însă la sfârşitul regimului ceauşist, sistemul de sănătate din România ajunsese un dezastru complet. Infecţiile nosocomiale şi lipsa medicamentelor s-au acutizat.

Salariile medicilor erau mizerabile şi, pentru a-şi spori veniturile, mulţi se aşteptau să primească ţigări Kent, whisky şi alte bunuri râvnite în acea perioadă.

După 25 de ani de dictatură comunistă, România a încheiat anii '80 cu cea mai mare mortalitate maternă din Europa: 159 de decese la 100.000 de nou-născuţi. 

O lecţie a celor două cazuri din România lui Ceauşescu este că experienţa este decisivă.

O altă lecţie este faptul că loialitatea faţă de lider (chiar dacă acesta este ales în mod democratic, aşa cum e cazul lui Trump) nu justifică în niciun fel numirea într-un post, mai ales când e vorba de conducerea unor instituţii mari şi importante, scriu cei doi. 

Împuternicirea unei persoane necalificate la gestionarea unui sistem complex poate duce la amatorism, improvizaţie şi, eventual, la eşec, cum a fost cazul României în exemplele prezentate mai sus.

Ronny Jackson este cunoscut ca medicul ultimilor trei preşedinţi americani. Însă problemele veteranilor necesită calităţi total diferite decât o intervenţie chirurgicală sau măsurarea tensiunii arteriale. O persoană cu o activitate impresionantă, dar pe unităţi medicale mici, cum este dr. Ronny Jackson, a fost catapultată brusc în fruntea unui departament guvernamental, care se ocupă de veterani.

Ceauşescu era convins că loialitatea personală faţă de el era cea mai importantă calitate a unui oficial de rang înalt. El a împărtăşit această iluzie cu majoritatea dictatorilor din secolul trecut. Oare această iluzie din trecut a devenit o condiţie de promovare în administraţia Trump, se întreabă autorii români ai articolului.

 

 

 

 

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Externe

Ultima oră