Româncă de 17 ani, urmărire ca în filme cu poliţia elveţiană

18 Mai 2015
Româncă de 17 ani, urmărire ca în filme cu poliţia elveţiană
Scene neobişnuite pentru locuitorii din Granichen, în apropriere de Aarau, Elveţia. În cursul dimineţii de duminică, câţiva localnici au observat trei tinere în timp ce încercau să pătrundă într-o locuinţă privată. Până la sosirea poliţiei, cele trei au reuşit să fugă.  

Localnicii au reuşit să noteze numărul de înmatriculare al maşinii la bordul căreia s-au urcat cele trei, dar şi culoarea acesteia. Maşina a fost surprinsă în localitatea Suhr şi a început o urmărire nebună cu poliţia. Din cauza vitezei excesive, tânăra care o conducea a pierdut controlul volanului şi maşina s-a oprit în câmp.

Poliţiştii le-au arestat pe cele trei, care se află în afara oricărui pericol, din punct de vedere medical. Conform cotidianului elveţian Blick, poliţia a anunţat în cursul dimineţii de luni că este vorba despre două românce de 14 şi 17 ani şi o tânără de 22 de ani din Olanda.

La volan s-a aflat românca de 17 ani, iar nici una dintre cele trei nu are domiciliu stabil în Elveţia, mai scrie sursa citată. (I.D)

 

 

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră