Elicopter cu mai mulți diplomați la bord, PRĂBUȘIT în Pakistan! Ambasadorii Norvegiei și Filipinelor au murit în accidentul aviatic. Talibanii revendică atacul

08 Mai 2015
Elicopter cu mai mulți diplomați la bord, PRĂBUȘIT în Pakistan! Ambasadorii Norvegiei și Filipinelor au murit în accidentul aviatic. Talibanii revendică atacul
UPDATE 13:20 - Talibanii susțin că elicopterul prăbușit azi în nord-estul Pakistanului a fost doborât de ei și declară că ținta lor era premierul pakistanez Nawaz Sharif.

Nawaz Sharif călătorea către regiunea muntoasă Gilgit într-un alt aparat de zbor atunci când s-a petrecut incidentul.
.................................................

Ambasadorii Norvegiei și Filipinelor, Leif H. Larsen și Domingo D. Lucenario Jr, soțiile ambasadorilor Malaeziei și Indoneziei, plus cei doi piloți au murit după ce elicopterul în care se aflau s-a prăbușit în Pakistan, relatează Sputnik Internațional.

Potrivit Sputink, convoiul de trei elicoptere transporta o delegație de diplomați și soțiile lor în regiunea Gilgit-Baltistan, când unul dintre elicoptere s-a prăbusit peste o școală din nordul Pakistanului.
 
"Este vorba despre un convoi care transporta dimplomați din 37 de țări", potrivit unui pasager citat de agențiile internaționale. 
 
"Ni s-a cerut să trimitem la fața locului toate ambulanțele de care dispunem pentru că situatia este urgenta", a declarat un oficial medical din Pakistan.
 
Potrivit unui martor, școala peste care s-a prăbușit elicopterul este în flăcări. 
 
“În momentul impactului în școală se aflau elevi”, a declarat pentru AFP un înalt responsabil din cadrul unui spital local. 

Alte stiri din Externe

Ultima oră