Donald Trump a anulat în ultima clipă negocierile cu talibanii

08 Sep 2019
Donald Trump a anulat în ultima clipă negocierile cu talibanii

Donald Trump pune capăt brusc negocierilor de pace cu talibanii, după atacul terorist de joi de la Kabul, în care a fost ucis şi un soldat american. În acelaşi atac, soldat cu 12 morţi, a murit şi un militar român.

În ciuda acestui lucru, decizia este surprinzătoare, pentru că existau şansele încheierii unui acord istoric.

Preşedintele Statelor Unite a făcut anunţul pe Twitter, dezvăluind în acelaşi timp planul de a se întâlni duminică, „în secret”, cu liderii talibani şi cu preşedintele afgan, în America. Nu oriunde şi nu oricând, la Camp David, reşedinţa de vacanţă a preşedinţilor americani, cu trei zile înainte de 11 septembrie.

Când a anulat întâlnirea „aceştia erau în avion în drum spre Statele Unite”, a precizat Donald Trump pe Twitter. Printre aceștia se numără și președintele Afganistanului.

Atentatul de joi, revendicat de talibani, este cel mai recent dintr-o serie aproape zilnică. În noaptea de luni spre marţi un atac cu maşină capcană în cartierul diplomatic din Kabul a distrus şi Ambasada României, un angajat al misiunii fiind ucis. Insurgenţii au continuat violenţele, deşi luni tocmai încheiaseră un acord de principiu cu emisarul american.

Alte stiri din Externe

Ultima oră