David Cameron și-a format noul Guvern - Află cine sunt miniștrii-cheie

11 Mai 2015
David Cameron și-a format noul Guvern - Află cine sunt miniștrii-cheie
David Cameron și-a prezentat, luni, noua echipă guvernamentală, adăugând încă două femei în posturi de miniștri și păstrând posturile cheie din precedenta legislatură.

Imediat după alegeri, Cameron a anunțat păstrarea titularilor portofoliilor-cheie, respectiv George Osborne la Finanțe, Theresa May la Interne, Michael Fallon la Apărare și Philip Hammond la Foreign Office. În weekend, au mai fost anunțate alte nominalizări: Michael Gove la Justiție, Nicky Morgan a fost reconfirmat la Educație, în timp ce euroscepticul Mark Harper a fost desemnat șeful majorității parlamentare.

În prima zi a acestei săptămâni, premierul a repartizat și cele zece portofolii rămase, între care două sunt deținute femei, respectiv Amber Rudd la Energie și Mediu și Priti Patel la Muncă, scrie BBC.

Cameron a prezentat deputaților din majoritatea conservatoare constituită după succesul de la scrutinul de săptămâna trecută prioritățile noului său mandat, cea mai importantă fiind renegocierea locului Marii Britanii în Uniunea Europeană. Boris Johnson, excentricul primar al Londrei, nu a primit niciun minister, dar are dreptul să participe la unele ședinte de guvern.

Majoritatea absolută, dar fragilă, câștigată în Camera Comunelor (331 de mandate din 650) îl obligă pe Cameron să trateze cu atenție relațiile cu deputații propriului partid, dar mai ales cu aripa eurosceptică a acestuia, nerăbdătoare să vadă mai multe puteri transferate de la Bruxelles către Londra și agreează chiar ideea unei ieșiri a Marii Britanii din Uniunea Europeană. Un referendum pe această temă va fi organizat în 2017. (M.M.)

Alte stiri din Externe

Ultima oră