Urna cu cenușa lui Fidel Castro, înhumată într-o ceremonie privată la cimitirul Santa Ifigenia

04 Dec 2016 | scris de Marina Constantinoiu
Urna cu cenușa lui Fidel Castro, înhumată într-o ceremonie privată la cimitirul Santa Ifigenia


"Nu s-a ținut niciun discurs, a fost foarte sobru, n-au fost decât cenușa care a fost îngropată, și au fost acolo familia, Guvernul și toate oficialitățile", a declarat pentru AFP ministrul Ecologiei, Ségolene Royal, care a reprezentat Guvernul francez la aceste funeralii marcate, potrivit lui Royal, de "multă sobrietate".
Inițial, ceremonia funerară urma să fie televizată, dar presa oficială a anunțat că ceremonia va fi "solemnă, dar privată" cu doar câteva ore înainte, transmite Reuters. Televiziunea cubaneză a întrerupt transmisia live la ora începerii ceremoniei. În acel moment, la Havana, tunurile armatei au tras 21 de salve care au răsunat în capitala Cubei.
Urna care conținea cenușa lui Castro a fost adusă de soldați la cimitirul Santa Ifigenia din Santiago de Cuba, la 800 km sud-est de Havana. Mii de oameni s-au așezat de-o parte și de alta a drumului și au cântat imnul național la sosirea urnei.

fidel2
Mai mulți președinți de stânga, printre care șeful statului venezuelean Nicolas Maduro, au fost prezenți la funeralii, însă nu și lideri precum președinții american Barack Obama, francez Francois Hollande și rus Vladimir Putin, care și-au trimis reprezentanți.
SUA, cu care Cuba a reluat relațiile diplomatice în 2015, este reprezentată de ambasadorul lor în această țară, Jeffrey DeLaurentis, și de consilierul pe probleme de securitate națională, Ben Rhodes.
Deplasarea cortegiului funerar prin Santiago de Cuba a fost salutată de mii de persoane așezate de ambele părți ale drumului care la trecerea convoiului strigau "Yo soy Fidel!" ("Eu sunt Fidel!").
Rămășițele pământești ale celui care a fost părintele revoluției cubaneze, decedat la 25 noiembrie, la vârsta de 90 de ani, au sosit sâmbătă în Santiago de Cuba după ce au parcurs în etape, timp de patru zile, cei aproape 1.000 de kilometri care despart capitala Havana de orașul din estul Cubei.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Externe

Ultima oră