Coreea de Nord și Coreea de Sud au ajuns la o înțelegere! Liderii au convenit asupra unui acord de încetare a focului (VIDEO)

25 Aug 2015
Coreea de Nord și Coreea de Sud au ajuns la o înțelegere! Liderii au convenit asupra unui acord de încetare a focului (VIDEO)
După patru zile de negocieri, Coreea de Nord și Coreea de Sud au ajuns la o înțelegere în privința păcii la frontieră. Potrivit CNN, se pare că liderii militari ai celor două părți au convenit asupra unui acord de încetare a focului.
 
Nord-coreenii și-au exprimat regretul că au lansat atacuri peste graniță, Phenianul promițând că va preveni viitoarele provocări. De cealaltă parte, Seulul s-a angajat să nu mai difuzeze mesaje anticomuniste.
 
Vineri, liderul nord-coreean Kim Jong-un a ordonat trupelor sale aflate la granița sud-coreeană să fie gata de război. Regimul de la Phenian a avertizat că trupele nord-coreene vor ataca unităţile militare sud-coreene, dacă Sudul nu încetează să transmită mesaje anticomuniste prin intermediul unor difuzoare amplasate de-a lungul graniţei comune. Ultimatumul lui Kim Jong-un a fost respins de Coreea de Sud, iar șefii Statului Major sud-coreean au făcut apel la armata nord-coreeană să se abțină "de la orice act nechibzuit", avertizând în același timp că nu vor rămâne cu brațele încrucișate în caz de o nouă provocare.
 
Ultimul atac direct împotriva Seulului a avut loc în decembrie 2010, când Coreea de Nord a bombardat insula sud-coreeană Yeonpyeong, provocând moartea a doi soldați și a doi civili sud-coreeni. 
 
Seulul a replicat, trăgând obuze asupra pozițiilor nord-coreene, ceea ce a generat la acea vreme temeri în privința unui conflict generalizat.
 

Alte stiri din Externe

Ultima oră