Companiile farmaceutice occidentale au folosit zeci de mii de oameni pe post de cobai!

05 Feb 2017 | scris de Istvan Deak
Companiile farmaceutice occidentale au folosit zeci de mii de oameni pe post de cobai!

Săptămânalul german Der Spiegel a dezvăluit că peste 50.000 de persoane din fosta Republică Democrată Germană (RDG) au fost folosite pe post de cobai pentru grupurile farmaceutice occidentale, deseori fără ştirea lor, iar multe dintre acestea şi-au pierdut viaţa în urma acestor experimente.

În total au fost realizate peste 600 de studii în 50 de clinici, acţiunea desfăşurându-se până la căderea Zidului Berlinului, în 1989, scrie Der Spiegel, care îşi bazează investigaţia jurnalistică pe documente inedite ale Ministerului est-german al Sănătăţii, precum şi ale Institutului german al Medicamentelor.

De multe ori pacienţii nu erau în măsură să dea un consimţământ clar, pentru că era vorba, de exemplu, de bebeluşi născuţi prematur pe care s-a testat EPO, la cererea unui grup vest-german, la spitalul berlinez Caritas. Sau era vorba despre alcoolici în criză de delirium tremens, cărora le-a fost administrat Nimodipin, produs de Bayer, care îmbunătăţeşte circulaţia sangvină cerebrală.

Din dosarele studiate reies două cazuri de deces în Berlinul de Est, în timpul testării Trental, un produs care îmbunătăţeşte circulaţia sangvină, realizat de grupul vest-german Hoechst (care a fuzionat între timp cu Sanofi) şi două decese în apropiere de Magdeburg, în timpul testării unui medicament contra tensiunii arteriale pentru compania Sandoz, cumpărată între timp de un grup elveţian.

Federaţia cercetătorilor din industria farmaceutică nu vede, la rândul său, pentru moment, niciun motiv de a suspecta ceva în neregulă la aceste teste, mai scrie Der Spiegel. Televiziunea publică regională germană MDR a dezvăluit în vara anului 2010 existenţa acestor teste pe cobai est-germani, dar atunci nu era problema decât a 2.000 de pacienţi pe care se testase antidepresivul Brofaromin.

Laboratoarele ofereau până la 800.000 de mărci vest-germane (circa 400.000 de euro) per studiu realizat, precizează Der Spiegel. Contactate de jurnaliştii de la Der Spiegel, companiile vizate au subliniat că aceste fapte datează de mult şi că în principiu testele cu medicamente au fost supuse unor protocoale foarte stricte.

Alte stiri din Externe

Ultima oră