Putin a purtat portretul tatălui său la defilarea de la Moscova

10 Mai 2015
Putin a purtat portretul tatălui său la defilarea de la Moscova
Președintele rus Vladimir Putin s-a alăturat sâmbătă, în Piața Roșie din Moscova, unei defilări estimate la circa 250.000 de persoane care comemorează "apărătorii patriei" împotriva Germaniei naziste, ținând în mâini un portret al tatălui său, fost combatant în Al Doilea Război Mondial, relatează letelegramme.fr.
"Sunt fericit că tatăl meu — al cărui portret îl țin în mâini — poate să se afle în Piața Roșie cu mine", într-un moment în care Rusia sărbătorește 70 de ani de la victoria asupra lui Hitler, a declarat Putin, conform imaginilor difuzate de televiziunea rusă.

"Cred că tatăl meu, ca milioane de soldați obișnuiți, și el nu era decât un soldat obișnuit, avea dreptul de a fi prezent în acest loc. Dar destinul a decis altceva și nu toată lumea a putut face acest lucru", a adăugat președintele în vârstă de 62 de ani, al cărui tată a fost rănit în Al Doilea Război Mondial. (M.C)

   

Alte stiri din Externe

Ultima oră