Ce au discutat telefonic premierul israelian şi Klaus Iohannis. Îşi mută România ambasada la Ierusalim?

06 Ian 2018 | scris de Marina Constantinoiu
Ce au discutat telefonic premierul israelian şi Klaus Iohannis. Îşi mută România ambasada la Ierusalim?

Președintele României, Klaus Iohannis, a avut vineri, o convorbire telefonică cu premierul Statului Israel, domnul Benjamin Netanyahu, la inițiativa acestuia din urmă.

Discuția a vizat stadiul și perspectivele de dezvoltare ale relațiilor dintre România și Statul Israel, respectiv evoluțiile legate de adoptarea, la 21 decembrie 2017, la nivelul Adunării Generale a ONU, a proiectului de rezoluție pe tema statutului Ierusalimului,dar şi situația actuală din Iran.

Prim-ministrul Netanyahu a apreciat în mod deosebit relația apropiată de prietenie dintre cele două state și popoare, bazată pe interese comune, şi a adresat mulțumiri pentru votul de „abținere” al României cu ocazia adoptării Rezoluției Adunării Generale ONU din luna decembrie privind statutul Ierusalimului.

Iohannis a evidențiat, la rândul său, simbolismul aniversării, în acest an, a șapte decenii de relații diplomatice neîntrerupte dintre cele două state, care coincide cu împlinirea a 70 de ani de la înființarea Statului Israel și cu celebrarea Centenarului României Moderne, relatează corespondentul în Israel al Radio România Actualităţi, Dragoş Ciocîrlan.

Președintele României a asigurat că țara noastră susține în continuare dezvoltarea, consolidarea și diversificarea relațiilor cu Statul Israel, care au un caracter strategic.

Iohannis a reiterat elementele principale ale poziției României, exprimate cu prilejul votului și al „explicației de vot” prezentate ulterior derulării acestuia asupra Rezoluției Adunării Generale ONU din 21 decembrie 2017. Rezoluția recomandă, printre altele, statelor membre ONU să se abțină să stabilească misiuni diplomatice în Ierusalim și să intensifice eforturile internaționale pentru o pace durabilă, cuprinzătoare și justă în Orientul Mijlociu.

Conform acestei poziții, aprobate de președintele României anterior votului, pe baza propunerii argumentate, în scris, a Ministerului român al Afacerilor Externe, Ierusalimul reprezintă o temă centrală în cadrul negocierilor de pace, iar statutul acestuia ar trebui stabilit în urma încheierii unui acord direct între părți. România a subliniat, în cadrul explicației de vot, și necesitatea rezolvării juste și de durată a conflictului israeliano-palestinian, prin implementarea „soluției celor două state”, Israel și Palestina, care să coexiste în pace și securitate, ca unică variantă viabilă și capabilă să garanteze îndeplinirea aspirațiilor părților.

De asemenea, s-a arătat cu acel prilej că poziția țării noastre față de statutul orașului Ierusalim rămâne conformă cu cea stabilită prin rezoluțiile Consiliului de Securitate ONU și Adunării Generale ONU în materie.

Totodată, în poziția exprimată cu prilejul explicației de vot, România a făcut apel la calm, a încurajat părțile să reia dialogul direct pentru deblocarea procesului de pace și a arătat că, în prezent, este necesară reînnoirea eforturilor internaționale pentru relansarea acestuia, context în care momentul promovării Rezoluției adoptate pe 21 decembrie 2017 a fost privit cu reticență de către țara noastră, ceea ce a și motivat decizia de vot „abținere”.

În consecință, o eventuală decizie în sensul mutării Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim poate fi luată doar pe baza parametrilor menționați, cu luarea în considerare a evoluțiilor viitoare privind Procesul de Pace în Orientul Mijlociu, iar, în cadrul acestuia, privind problema statutului Ierusalimului, potrivit sursei citate.

Alte stiri din Externe

Ultima oră