Caniculă în Europa. Se înregistrează temperaturi record

03 Iul 2015
Caniculă în Europa. Se înregistrează temperaturi record
Un val de căldură a lovit mai multe ţări din vestul Europei, aducând temperaturi record. ONU a lansat un avertisment, iar meteorologii spun că lunga vară fierbinte este abia la început.

Parizienii au simţit pe pielea lor a doua cea mai călduroasă zi din istoria capitalei franceze, unde mercurul în termometre a urcat până la 40 de grade Celsius, scrie stiri.tvr.ro. La Paris, autorităţile au decis să dea acces publicului la camere cu aer conditionat.

Situaţia din Paris se regăseşte în majoritatea marilor oraşe europene. La Geneva au fost 38 de grade, 32 la Bruxelles şi Amsterdam, iar la Berlin aproape 35. 


Şi spaniolii suferă din cauza caniculei. La Madrid s-a înregistrat la începutul săptămânii o temperatură record de 44 de grade Celsius. Şi sâmbătă sunt anunţate 37. De altfel, meteorologii spun că peninsula iberică va fi lovită de nouă zile de caniculă. Azi, la primele ore la dimineţii, se înregistrau deja 25 de grade la Madrid.

Conform autorităţilor spaniole, ultima săptămână a adus temperaturi-record pentru luna iunie, la Madrid înregistrându-se aproape 40 de grade Celsius, cea mai ridicată temperatură din ultimii 95 de ani. În Portugalia, s-a înregistrat cea mai fierbinte şi mai secetoasă lună iunie din ultimii 12 ani.

Şi britanicii au suportat o temperatură record în ultimul deceniu: 35 de grade. Ieri, la Londra, s-au înregistrat 34 de grade Celsius.

Citiţi mai multe ştiri din Externe!

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră