DEZVALUIRI: Statele Unite s-au FOLOSIT de Germania pentru a spiona Europa!

27 Apr 2015
DEZVALUIRI: Statele Unite s-au FOLOSIT de Germania pentru a spiona Europa!
Serviciul german de informaţii (BND) a colaborat cu omologul sau american, Agenţia pentru Securitate Naţională din SUA (NSA), în operaţiuni de spionaj care vizau aliaţi europeni, inclusiv obiective germane, dar şi lideri politici europeni, informează publicaţiile germane Der Spiegel şi Suddeutsche Zeitung.
Le Monde, care preia informaţiile din Spiegel şi Suddeutsche Zeitung, precizează că EADS, dar şi lideri politici şi funcţionari cu rang înalt, în special francezi, ar fi fost spionaţi. Aceste informaţii ar fi fost confirmate de anturajul cancelarului german Angela Merkel.

O trădare „inconştientă”?

După tragedia de la 11 septembrie 2001, NSA a întărit colaborarea cu serviciile de informaţii externe germane (BND).
Acestea din urmă erau solicitate pentru a identifica adrese IP sau pentru interceptări telefonice.
Astfel, către BND ar fi fost trimise sute de mii de solicitări, ceea ce face ca verificarea tuturor solicitărilor să fi fost iluzorie, scriu sursele citate. Ce nu se ştie cu siguranţă este dacă avea cunoştinţă de această colaborare Cancelaria Angelei Merkel.
Sursele citate subliniază că, astfel, BND se pare că ar fi ajutat la trădarea anumitor interese europene fără să fie conştient de acest lucru. (M.C)

Alte stiri din Externe

Ultima oră