Șapte polițiști răniți, unul în stare de inconștiență, la Baltimore. Un protestatar a dansat pe melodiile lui Michael Jackson (VIDEO)

28 Apr 2015
Șapte polițiști răniți, unul în stare de inconștiență, la Baltimore. Un protestatar a dansat pe melodiile lui Michael Jackson (VIDEO)
Șapte polițiști au fost răniți, dintre care unul este în stare de inconștiență, în cursul ciocnirilor cu manifestanții care au avut loc luni, la Baltimore, în SUA, după funeraliile unui tânăr de culoare decedat după arestarea sa de către poliție, a făcut cunoscut un purtător de cuvânt al forțelor de ordine.
Mai mulți polițiști, asupra cărora manifestanții au aruncat cu pietre sau alte obiecte, suferă fracturi, forțele de ordine făcând uz de gaze lacrimogene și iritante pentru a-i împrăștia pe protestatari, a precizat acest purtător de cuvânt.
Guvernatorul statului Maryland a afirmat luni seară că este pregătit să desfășoare Garda Națională - o forță paramilitară - în orașul Baltimore.
Un meci de baseball programat să se desfășoare pe marele stadion al orașului a fost, de asemenea, anulat, ca măsură de prevedere, a anunțat echipa locală Orioles.

Instalare


Loretta Lynch, fost procuror general al New Yorkului, a preluat conducerea Ministerului Justiției în ziua în care în Baltimore au avut loc funeraliile lui Freddie Gray, tânărul de culoare mort în circumstanțe nedeterminate, ca urmare a unei fracturi cervicale după ce-a fost interpelat de poliție. Loretta Lynch este prima femeie de culoare care deține funcția de ministru al Justiției în SUA.

 ”Michael Jackson de Baltimore”


Ultimul lucru la care ne-am fi putut aștepta însă în relatările despre evenimentele grave de la Baltimore este o scenă suprarealistă produsă sub privirile trecătorilor, când un fan al lui Michael Jackson s-a apucat să danseze, relatează 20minutes.fr.
Îmbrăcat cu o geacă din piele, de genul celor purtate de Michael Jackson, cățărat pe un camion, el s-a dezlănțuit pe ritmurile melodiilor ”They don't care about us” (Lor nu le pasă de noi – n.r), apoi ”Beat it”, unele dintre cele mai cunoscute și apreciate melodii ale regelui pop. Imperturbabil, cel ce se dorea a fi ”Michael Jackson de Baltimore” a dansat precum Michael în fața mulțimii adunate pe trotuare în jurul lui și sub nasul poliției desfășurate în masă după prima noapte de violențe.
Performanțele tânărului au fost imortalizate de curioși și ulterior au făcut turul rețelelor de socializare. (M.C)


 

Alte stiri din Externe

Ultima oră