Despre noul șef al Administrației Putin: "Dacă el este autorul acestui delir, atunci este înfricoşător"

20 Aug 2016 | scris de Cristi Semeghin
Despre noul șef al Administrației Putin:

oul şef al Administraţiei Prezidenţiale a lui Vladimir Putin, Anton Vaino, a pretins într-un articol publicat într-o revistă ştiinţifică din Rusia că a patentat un dispozitiv care poate „studia conştiinţa colectivă a umanităţii” şi „înregistra nevăzutul prin scanere spaţiale”, relatează „The New Yorker” şi „Moscow Times”.

Scotocind după "cadavre" prin trecutul lui Vaino, jurnaliștii de la "Moscow Times" au descoperit un articol de-al său, publicat în 2012 într-o revistă cu profil economic din Rusia în care dezbate teorii despre existență și despre planul nevăzut al ființei umane.

"Nu există niciun mod de a dovedi că lumea cu care suntem obişnuiţi – cea pe care o ştim prin văz, auz şi atingere – există în realitate şi nu doar în imaginaţia noastră” este concluzia acestui articolul intitulat "Capitalizarea viitorului". 

 Și dacă nu v-ați convins încă de ce derapaj are băiatul, și-l bănuiți încă de normalitate, luați aminte de dispozitivul la care face referire în acest articol - nooscop, aparat cu care ar putea scana tot ceea ce se întâmplă în cadrul funcției spațiu-timp - de la carduri bancare la senzori microelectromecanici fără fir, incluzând, de ce nu, dacă o zice autorul, chiar și conştiinţa colectivă a umanităţii .

Nooscopul – de la noosferă: ansamblul tuturor sistemelor de informaţie şi cunoaştere specifice fiinţei umane – este se pare o invenţie ce ar fi fost deja brevetată în Rusia, deși în mod oficial nu a fost confirmată acest lucru, care constă într-o "reţea de scanere spaţiale" programate pentru a sta cu ochii țintă șl a înregistra ceea ce se petrece în noosfera.

Din urmele lăsate de nooscop prin internet se remarcă o pagină de Wikipedia ce i-a fost dedicată, în limba rusă, dar care, din păcate, a fost ştearsă la câteva ore de la publicare.

Cu maximă seriozitate, BBC Rusia i-a cerut amănunte despre dispozituv lui Viktor Sarayev, co-autor al articolului. care a binevoit să se exprime în felul următor, fără a fi doritor să ofere și alte detalii: "Newton a inventat telescopul, Leeuwenhoek a inventat microscopul, iar noi am inventat nooscopul – un dispozitiv al Internetului material care scanează tranzacţii între oameni, lucruri şi bani".

Mikhail Gelfand, fondatorul Dissernet, organizație ce militează pentru eliminarea elimina plagiaturilor din comunitatea ştiinţifică rusă, crede că principala problemă  în acest caz este dacă aceste lucrări şi elucubraţii chiar aparţin lui Vaino sau sunt scrise de altcineva în numele acestuia, menționează„ "Moscow Times".

"Dacă el chiar este autorul acestui delir, atunci asta este înfricoşător. Dacă şi-a pus doar semnătura pe lucrarea altcuiva, avem o altă problemă. Înseamnă că trăim într-o ţară unde şeful administraţiei prezidenţiale poate să semneze o absurditate cu ochii închişi" a declarat Gelfand, notând că niciuna din lucrările lui Vaino nu are caracter ştiinţific real şi că plagiatele academice sunt o practică des întâlnită în cadrul politicienilor... lucru pe care-l cunoaștem și noi foarte bine, aici, în România.

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră