Anonymous se ține de cuvânt! Hackerii au spart mii de conturi Twitter și au publicat date personale ale teroriștilor ISIS

18 Noi 2015 | scris de Veronica Micu
Anonymous se ține de cuvânt! Hackerii au spart mii de conturi Twitter și au publicat date personale ale teroriștilor ISIS

Gruparea Anonymous a strâns informații legate de conturi Twitter și site-uri controlate de jihadiști pe care urmează să le spargă. Până în prezent, hackerii au anunțat că au spart peste 5000 de conturi pe Twitter și au făcut publice detaliile personale ale celor implicaţi în procesul de recrutare ISIS.

Cel puţin o postare a celor de la Anonymous, văzută de jurnaliştii de la The Independent, conţine detalii personale, inclusiv adresa fizică a unui individ care pretinde a fi un recrutor ISIS în Europa.

Mai mult, Anonymous susţin că au atacat cu succes mii de conturi de pe reţele de socializare, iar mai multe site-uri pe care le-au identificat a fi asociate cu ISIS au fost distruse.

Anonymous a dezvăluit informaţii despre atacurile cibernetice şi cele care îi vizează pe jihadişti au fost dezvăluite online cu hashtag-urile #opISIS şi #opParis, precizează jurnaliștii britanici.

Anonymous a declarat război ISIS

Hackeri din Anonymous au publicat, luni, un videoclip în care declară război total Statului Islamic şi anunţă atacuri cibernetice devastatoare.

"Activişti Anonymous din toată lumea vă vor vâna. Da, pe voi, paraziţii care ucid victime nevinovate, vă vom vâna la fel cum am făcut cu cei care au comandat atacurile de la Charlie Hebdo. Aşa că pregătiţi-vă pentru o reacţie masivă din partea Anonymous. Fiţi conştienţi de faptul că nu vom renunţa niciodată. Vom lansa cea mai mare acţiune împotriva voastră, aşteptaţi-vă la foarte multe atacuri cibernetice. Războiul a fost declarat. Pregătiţi-vă! Şi ţineţi mine, poporul francez este mai puternic decât voi şi va ieşi din această atrocitate şi mai puternic", a fost mesajul transmis de Anonymous.

Răspunsul transmis de jihadişti: "Nişte idioţi"

După declaraţia de "război" transmisă de Anonymous, Statul Islamic a răspuns, pe un cont din aplicaţia de mesagerie Telegram, prin mesajul: "Nişte idioţi".

Cu toate acestea, potrivit Business Insider, mesajul ISIS conţine şi "instructiuni" despre cum pot fi evitate eventualele atacuri ale Anonymous: "Nu deschideti linkuri decât dacă acestea provin dintr-o sursă sigură. Schimbaţi constant protocolul de adresa. Nu vorbiţi cu persoane pe care nu le cunoaşteti pe Telegram sau prin mesaje Twitter". (Veronica Micu)

Alte stiri din Externe

Ultima oră