Angela Merkel își închide pagina de Facebook

02 Feb 2019 | scris de M.C.
Angela Merkel își închide pagina de Facebook

Cancelarul german Angela Merkel a anunţat că, având în vedere că nu mai este preşedintele Uniunii Creştin Democrate (CDU), îşi închide pagina de Facebook.

Anunțul l-a făcut chiar printr-o postare pe Facebook, pe care a intitulat-o ”Danke!” (Mulțumesc” - în germană - n.r), în care le-a mulţumit oamenilor care au susţinut-o pe parcursul carierei ei politice şi a anunţat că pagina va fi închisă definitiv. 

Uniunea Creştin Democrată (CDU, conservatori) a ales-o în 7 decembrie pe o apropiată a Angelei Merkel, Annegret Kramp-Karrenbauer, ca succesoare la preşedinţia formaţiunii şefei Guvernului, nevoită să părăsească postul de conducere a partidului pe care l-a deţinut timp de 18 ani.
 
Supranumită odinioară, cu afecţiune, "Mutti" (mama, în germană) de opinia publică, Angela Merkel a fost nevoită să renunţe să mai candideze la conducerea partidului, în urma unor alegeri regionale foarte dezamăgitoare, reamintește News.ro.

Însă, înainte de a preda ştafeta, ea şi-a apărat cu vigoare moştenirea politică, în pofida criticilor care o vizează atât în Germania, cât şi în afara frontierelor ţării, mai ales în problema migraţiei.

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră