Marea Britanie a cheltuit 16 milioane de dolari pentru căutarea fetiţei dispărute, Madeleine McCann

20 Sep 2015
Marea Britanie a cheltuit 16 milioane de dolari pentru căutarea fetiţei dispărute, Madeleine McCann
Ancheta privind dispariţia acum aproape 10 ani a fetiţei britanice Madeleine McCann a costat autorităţile de la Londra 15.7 millioane de dolari şi se aşteaptă ca suma să crească, anunţă CNN. 

Conform Ministerului de Externe britanic, pentru căutările de anul viitor au fost alocate deja 3,1 milioane de dolari. Ministrul  Lord Bates a dezvăluit costurile anchetei privind căutarea lui Madeleine într-un răspuns la o interpelare parlamentară. 

Madeleine a dispărut dintr-o cameră a hotelului portughez Praia da Luz unde se afla în vacanţă cu familia, la 3 mai 2007. Părinţii au lăsat-o pe fetiţă împreună cu fraţii săi dormind, la hotel, iar ei au mers cu nişte prieteni la un restaurant din apropiere.

Mama fetiţei a mers să vadă ce fac copiii în jurul orei 10 seara şi când a văzut că Madeleine dispăruse a anunţat imediat de autorităţile. Au fost interogaţi o serie de suspecţi, dar anchetatorii nu au obţinut indiciii solide. 

Anul trecut, poliţia britancă a făcut săpături pe o pistă legată de locul dispariţiei fetiţei, în Portugalia, dar nu a găsit indicii. Autorităţile britanice şi portugheze continuă ancheta privind dispariţia lui Madeleine.

Părinţii fetiţei, Kate şi Gerry McCann, au lansat o amplă campanie după dispariţia fiicei lor, spunând că ei cred că Madeleine este încă în viaţă.

Citiţi mai multe ştiri din Externe!

Alte stiri din Externe

Ultima oră