Alegeri legislative anticipate în Turcia. 50 de instituţii internaţionale de presă îi scriu lui Erdogan

01 Noi 2015
Alegeri legislative anticipate în Turcia. 50 de instituţii internaţionale de presă îi scriu lui Erdogan
Aproape 54 de milioane de alegători turci sunt așteptați duminică la urne, în cadrul unui scrutin legislativ anticipat considerat crucial. Este o mutare riscantă pe tabla de şah pe care şi-a asumat-o preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, al cărui partid, AKP, nu a reuşit să obţină majoritatea visată la precedentele alegeri. Acest scrutin se dorește, de fapt, un referendum pentru președintele Erdogan și pentru partidul său, AKP, aflat de peste 13 ani la putere.

La alegerile din 7 iunie, partidul a pierdut pentru prima dată majoritatea absolută, în condițiile în care spera să obțină suficiente voturi pentru a putea opera schimbări constituționale prin care președintelui să-i fie sporite puterile. A fost o campanie umbrită de atentatul din 10 octombrie de la Ankara, cel mai grav din istoria recentă a țării, când au murit 102 persoane, majoritatea militanți de stânga prokurzi.

Între timp, situația de securitate din țară s-a deteriorat puternic. Autoritățile au lansat o dublă ofensivă, vizând, pe de o parte, combatanții kurzi din PKK, iar pe de altă parte anumite poziții ale Statului Islamic în Siria. Turcia este mai fragilă decât în urmă cu cinci luni, iar libertatea presei pusă sub un imens semn al întrebării.

Cincizeci de instituții de presă din întreaga lume i-au trimis o scrisoare deschisă președintelui turc Recep Tayyip Erdogan pentru a-și exprima îngrijorarea față de abuzurile contra libertății presei în Turcia, înaintea alegerilor legislative anticipate programate pentru duminică.

Printre semnatarii scrisorii se află redactorii-șefi ai The New York Times, AFP, La Stampa, Süddeutsche Zeitung, Vice Media, New Yorker și The Washington Post.

Scrisoarea amintește o serie de incidente înregistrate în ultimele două luni, precum atacul contra sediului cotidianului Hurriyet, acțiune soldată cu rănirea jurnalistului Ahmet Hakan Coskun, asaltul poliției asupra sediului grupului Koza Ipek Media din această săptămână și întemnițarea a trei jurnaliști ce lucrau pentru Vice News, dintre care Mohammed Ismael Rasool încă se află în detenție.

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră