A petrecut 879 de zile în spaţiu. Acum a revenit cu picioarele pe Pământ. La propriu

13 Sep 2015
A petrecut 879 de zile în spaţiu. Acum a revenit cu picioarele pe Pământ. La propriu
Rusul Ghenadi Padalka a revenit sâmbătă pe Pământ împreună cu alţi doi astronauţi de pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS). Cosmonautul rus este omul care a stat cel mai mult în spaţiu, 879 de zile, cumulate în cinci misiuni, scriu TF1, Le Parisien şi La Croix. În vârstă de 57 de ani, el a bătut recordul înregistrat anterior, de 803 zile, de un alt rus, încă de la data de 28 iunie. Continuându-şi misiunea până sâmbătă, el a înregistrat astfel un nou record, scrie sursa citată.

Padalka a aterizat într-o stepă aridă din Kazahstan, conform programului (la 00h5 GMT), însoțit de cosmonautul kazah Aidyn Aimbetov și de astronautul danez Andreas Mogensen. „Aterizarea s-a desfășurat bine”, a declarat un purtător de cuvânt al agenției spațiale ruse Roscosmos.

Ultima misiune a lui Padalka a început în 27 martie, când a decolat de pe cosmodromul Baikonur (Kazahstan) cu compatriotul său Mihail Kornienko și americanul Scott Kelly.

Cei doi care au aterizat sâmbătă cu el, Andreas Mogensen, primul danez în spațiu, și Aidyn Aimbetov, au stat puțin timp pe ISS: ei au decolat la bordul Soyuz TMA-18M în 2 septembrie și au acostat la stație în 4 septembrie.

Ghenadi Padalka a mers de patru ori pe ISS, fiind singurul care a fost comandant pe stație de patru ori. (M.C)

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră