Val de agresiuni sexuale la petrecerea de Revelion din Innsbruck. O româncă, printre victime

02 Ian 2017 | scris de Istvan Deak
Val de agresiuni sexuale la petrecerea de Revelion din Innsbruck. O româncă, printre victime


Duminică, mai multe femei au raportat la poliția din Innsbruck că au fost agresate sau hărțuite sexual în piața centrală, cu ocazia petrecerii de Revelion.

“Este vorba despre un grup de 5-6 bărbați care au agresat sexual mai multe femei în piața centrală din Innsbruck. Considerăm că avem de-a face cu un singur grup, fiindcă descrierile făcute de victime se aseamănă foarte mult”, se arată într-un comunicat al poliției, citat de Tiroler Tageszeitung.

Inițial, șase femei au depus plângere la poliție și au acuzat că au fost agresate în noaptea de Revelion. Între timp numărul a crescut alarmant.

“Este vorba despre încă trei tinere din Innsbruck, trei din Germania și câte o persoană din Italia, România și Elveția. Ele acuză că au fost încercuite de bărbați necunoscuți, care au început să le împingă sub pretextul unor dansuri, apoi să le pună mâna în zonele intime”, scrie sursa citată.

În cursul serii de luni, o fată de 16 ani a anunțat telefonic la poliție că se află printre victimele agresiunilor din noaptea de Revelion, însă de rușine nu vrea să depună plângere.

Poliția susține că în drum spre casă, grupul a lovit din nou în zona străzii Herzog-Friedrich. Jurnaliștii austrieci acuză lentoarea cu care s-au mișcat autoritățile, în special poliția.

“Ancheta a fost îngreunată de faptul că victimele au raportat târziu cele întâmplate. Pe de altă parte, femeile din Germania, Italia și România nu au oferit niciun fel de elemente concrete privind făptașii. Între timp, o femeie din Germania, care a depus plângere în cursul zilei de luni, ne-a descris unul dintre bărbați.

Este vorba despre o persoană de culoare care vorbea arabă și avea o înălțime de 175-180 de cm, cu vârsta cuprinsă între 25 și 30 de ani. Mai multe victime ne-au indicat că este vorba despre bărbați din străinătate”, a declarat luni seara un reprezentant poliției, Wolfgang Ostheimer.

Anchetatorii iau în calcul posibilitatea ca grupul să se afle încă în Innsbruck. Între timp sunt analizate imaginile suprinse de camerele video din piață.

Una dintre victime a făcut o fotografie unuia dintre agresori, însă poliția ezită să tragă concluzii după o singură imagine. Mai multe unități de poliție, procurori și anchetatori au fost mobilizate în investigarea acestui caz.

Alte stiri din Externe

Ultima oră