GERMANIA. Mamele vor fi obligate prin lege să mărturisească dacă un copil s-a născut dintr-o relație extraconjugală!

31 Aug 2016 | scris de Marina Constantinoiu
GERMANIA. Mamele vor fi obligate prin lege să mărturisească dacă un copil s-a născut dintr-o relație extraconjugală!

Germania va introduce o lege pentru a constrânge femeile să mărturisească partenerilor care contestă paternitatea, numele adevăratului genitor al unui copil născut dintr-o relație extraconjugală, pentru ca acesta să participe la cheltuielile de întreținere a copilului.

Ciudata inițiativă a fost anunțată luni de ministrul Justiției. Un proiect în acest sens urmează să fie adoptat miercuri, înainte de a fi supus dezbaterii în Parlament, potrivit ministrului Heiko Maas (în imagine).

Heiko Maas

În virtutea acestui text, un bărbat care contestă paternitatea va putea să își constrângă partenera să spună numele amantului sau amanților frecventați în momentul în care a fost conceput copilul și astfel să fie stabilit tatăl biologic.

”Vrem să asigurăm mai multe drepturi și mijloace de recurgere legală la 'tații falși'”, a explicat ministrul, care a adăugat că mama nu va putea păstra tăcerea în privința adevăratului tată al copilului decât dacă există motive foarte serioase de a nu îl identifica pe tatăl biologic.

Soții înșelați vor putea, potrivit acestui text de lege, să ceară o rambursare a cheltuielilor de întreținere a copilului din partea adevăratului tată, pentru o perioadă de până la doi ani.

Ministrul nu a precizat și care vor fi sancțiunile care o vizează pe femeia care refuză să dezvăluie identitatea tatălui biologic al copilului ei. Nu au fost comunicate nici cifre care să permită evaluarea numărului familiilor vizate.

Alte stiri din Externe

Ultima oră