A venit, a venit toamna. Gata cu plimbrile pe malul mării, cu iubita de mână, gata cu căţăratul pe muntele înverzit sau cu trândăvitul sub o umbrelă pe o terasă zguduită de muzica lui „La Bouche”. A venit toamna. Se culege porumbul, românul îşi suflecă mânecile cămăşii, scuipă-n palme şi-ncepe să rupă din stânga şi din dreapta ştiuleţii pe care încă nu ştie unde să-i arunce, cum să-i ferească de furia Domnului care i-a dat şi domnii nu-i iau. A venit toamna, „vreme de beţie şi melancolie”. Se coc strugurii şi prunele, fierbe vinul şi rachiul. A venit toamna şi nimeni să nu mai spună că Guvernul nu se mai gândeşte la noi. Se gândeşte că dacă tot n-au rodit bie prunii anul ăsta, rachiu o să fie câte-un strop, câte-un strop, poftă multă şi bani, cum se ştie, puţini. Şi-atunci, ce a zis Guvernul: gata cu impozitul! Nu te bucura, cititorule, neposesor de cazan şi nebăutor de rachiu! Acela căruia îi place zeama de prună şi mirosul de cazan încins, acela poate să se bucure, căci nu va mai scoate din buzunarul zgârcit cincizeci de mii de lei pentru a plăti impozitul pe căzănel. Cu banii ăştia el poate să cumpere de la aprozar o sută şi mai bine de kile de prune şi să stoarcă din ele rachiul gălbior. Şi uite aşa, printr-o ordonanţă mică, Guvernul reuşi să aducă zâmbetul pe buzele arse de trie. Zi întâi de răpciune, încep guturaiul, tusea şi junghiul, tremuratul şi gândurile negre. Încep toate relele anului, strânse într-o toamnă şi o iarnă. Poate tocmai de aceea, Guvernul s-a gândit ca, de azi, să scutească de impozit şi locurile de veci. Trezeşte-te cititorule! Bună dimineaţa!
MARIUS TUCA
Zi întâi de răpciune şi căzănel neimpozabil
