Cică, potrivit unor norme metodologice şi pentru prevenirea cazurilor de inaptitudine profesorală survenite pe fondul unor tulburări psihocomportamentale, tote cadrele didactice din învăţământul preuniversitar de stat (în picioare) şi particular (privat), precum şi personalul auxiliar (adicătelea secretare, femei de serviciu, portari) sunt obligate să se supună periodic, la 5 ani, unui examen medico-psihiatric.
Ei, şi ce? – veţi spune, se impunea o dată şi o dată şi acest lucru, dacă avem în vedere, şi-n felicitare, şi-n telegramă balmeş-talmeşul din învăţământul românesc ce poate împinge cadrele spre mania-depresia, schizofrenia sau alte tulburări. Ei, uite aşa, pot să spun eu şi chiar o s-o spun, la fiecare cincinal, Bălăceanca şi alte sanatorii de lux îşi vor primeni clientela. Profesori de matematică, diriginţi, maiştri de serviciu. Păi, nici doamnele responsabile cu curăţenia din învăţământul românesc n-au fost omsie. Nu, toate la control! Doamne fereşte să n-aibă reflexe aiurea când dau cu mătura, să nu-şi tulbure comportamentul de atâta praf de cretă inhalat în sălile de curs! Cu toţii, fără deosebire de sex, studii sau poziţia ocupată în licee sau şcoli generale, vor merge la psihiatru ca la dentist.
Şi ştiţi ce cred eu? Că nedreptăţitele cadre didactice din învăţămăntul universitar vor fi invidioase, îşi vor roade unghiile şi vor cugeta: „De ce ei – da şi noi – nu?” Poate pentru că mai departe şi mai sus, examenul ăsta medico-psihiatric ne-ar rezerva nişte surprize zdrobitore. Nu de gumă de mestecat, ci de logică. Ca şi următorea discuţie: „Ce-ai făcut, mă, ai mai dat teză la fizicăĂ” „N-am mai avut cu cine, ha, ha, ha, profa’ e la Mărcuţa”… Bună dimineaţa!
MARIUS TUCA
Tovarăşii profesori şi doamna Bălăceanca
