Sîmbătă şi duminică avem tarafuri şi fanfare la Muzeul Satului, începînd cu ora 12:00 pînă seara tîrziu, tarafuri şi fanfare pentru cititorii noştri, pentru prietenii noştri, pentru colaboratorii noştri, la o petrecere colectivă, ca pe uliţele satului românesc, acolo unde rădăcinile noastre au rămas prinse pentru totdeauna, acolo unde ne întoarcem de fiecare dată ca să aflăm cine mai sîntem, ce mai sîntem din ceea ce am fost, ce a mai rămas în noi neatins de viaţă şi de vremuri, tarafuri şi fanfare pentru a sărbători împreună 15 ani de Jurnalul, ani în care am învăţat ce însemnaţi voi pentru noi şi ce am însemnat noi pentru voi, tarafuri şi fanfare pentru a nu ne îndepărta niciodată de spiritul adevărat al românului, pentru a nu ne înstrăina niciodată identitatea, pentru a nu ne renega niciodată rădăcinile, tarafuri şi fanfare pentru a înţelege împreună că recursul la România poate fi singura formă de salvare prin noi înşine, pentru a înţelege că e suficient să fim noi ca să supravieţuim globalizării, pentru a înţelege odată pentru totdeauna că nu trebuie să fim imitatorii tuturor pentru a însemna ceva, tarafuri şi fanfare pentru a bate toba şi ca să afle toată lumea că ziarul ăsta are personalitate, că ziarul ăsta nu ţine cont de nimeni şi de nimic atunci cînd vine vorba de promovarea şi apărarea valorilor româneşti, că ziarul ăsta a cucerit atîtea teritorii noi în ultimii ani, încît nu ne mai aparţine nouă, el este cel care ne face agenda, lista de priorităţi, campaniile şi caravanele, festivalurile şi protestele, tarafuri şi fanfare de dragul părinţilor şi bunicilor, de dragul cîntatului în prispă, pe bătătură, de dragul horelor şi doinelor, de dragul obiceiurilor şi tradiţiei, de dragul pămîntului numit România.
