Până mai dăunăzi, o grămadă de români nu considerau copiatul a fi un furt grosolan însă la cum se mișcă lucrurile cred că, din greșeală, am început și noi să facem primi pași pe ulița normalității. Apelul profesorilor către elevii care-și programaseră maturitatea copiind la bacalaureat a căzut ca un trăznet. Înștiințarea că toate centrele de examen au camere de supraveghere ar trebui să le taie junilor impostori răsuflarea și telefoanelor lor deștepte, semnalul. Cine va fi prins copiind ( dacă nu are o funcție importantă de stat) va pierde șansa de a susține Bac-ul trei sesiuni la rând.
Dacă în urmă cu câteva decenii puturosul care nu vroia să-și încarce memoria de sub chică, se chinuia să încarce cu materie fițuici cât latul de palmă riscând, în procesul de transcriere, să mai rămână și cu ceva în cap, astăzi, efortul lor intelectual e aproape nul, fiind suplinit de o investiție financiară. Internetul este plin cu oferte de dispozitive performante cum ar fi ceasurile inteligente sau ochelarii cu bluetooth, demni urmași ai celebrelor mini-căști. Invențiile inteligente care au luat mințile învățăceilor fără drag de carte, costă între 500 și 20.000 de lei. Până și un bou veritabil poate intra la examen dacă, pe unul dintre cele patru picioare ale sale, are montat un ceas dichisit pe care, un coleg de cireadă să-i transmită rezolvările subiectelor. S-a ajuns atât de departe cu înlocuitorii de creier încât site-urile specializate au categoriile de gadgeturi clasificate după materiile școlare: camera de tip nasture cu card GSM este recomandată pentru examenul de limba română iar MP3 palyer cu micro-cască și stik, pentru matematică. În ritmul nebun cu care se schimbă țâțe, buze și nănăuri, era și păcat ca știința să nu găsească o soluție de upgradare și pentru humanoizii cu hipotalamusul inestetic de mic.
Vorba bătrânească „Ai cap doar să nu-ți plouă în burtă” nu mai este o glumă. Cetățenii de mâine, crescuții în corpurile elevilor de azi, vor ajunge să nu știe nici cum îi cheamă dacă nu deschid o mini-electronică. Acum îmi explic de ce vânzătorii sub 20 de ani din anumite prăvălii se minunează ca la vederea unui OZN atunci când socotesc în gând suma pe care trebuie s-o plătesc pentru două pâini și-un covrig. Vă destăinuiesc aici secretul, dragi semi-analfabeți cu tatuajele acoperite de aparate miniaturizate: pe vremea mea nu existau calculatoare și noi, elevii, eram obligați să învățăm pe de rost, adică cu creierul nostru, tot ce vedeți voi pe diverse monitoare. Modelele noastre de viață nu se numeau Hipster, Lumbersexual sau Yuccies ci Henry Coandă, Dimitrie Cantemir sau Pitagora pe care nu-i întâlneam noaptea prin cluburi, îi admiram toată ziua pe pereții sălii de clasă.
Știu, îmi veți spune că lumea s-a schimbat, că IT-ul este viitorul. Așa este, vă dau dreptate. Însă și în viitorul ăsta condus de calculatoare, mari scule vor fi tot cei care au acumulat mai mult în propriul lor cap. Degeaba ai cele mai sofisticate jucării (luate pe banii babacilor) dacă tu nu știi decât să accesezi site-urile de manele și alea de babardeală. Cu sau fără ochelari de cal, boul rămâne tot bou, oricâte butoane ai pune pe el.
