Tabără l-a pus pe Gavra să-l bată pe Tinca

02 Noi 1995
Tabără l-a pus pe Gavra să-l bată pe Tinca
PUNR a avut, are şi va avea, de-a pururi oameni pregătiţi temeinic pentru politică. Unul dintre aceştia este, se pare, se zice se şuşoteşte, ba chiar unii afirmă răspicat, dl Ioan Gavra, nimeni altul decât vicepreşedintele Camerei Deputaţilor. Denumit într-o vreme, când tempratura aerului depăşea 25 de grade celsius la umbră, Catani al apartamentelor, dl Gavra, autor, printre altele, al scrisorii deschise adresate dlui Viorel Sălăgean, scrisoare deschisă în zbor, când ştiţi cu toţii că era să cadă avionul de râs, deci, dl videpreşedinte l-a luat la ochi pe ministrul apărării naţionale, dl Gheorghe Tinca. Şi  în timp ce ministrul se afla pe linia de ochire a dlui Gavra, foarte aproape de cuiul cătării, liderul PUNR-ist a declarat: „Tinca, o să plăteşti , camarade, pentru acuzele aduse lui Tabără, ministrul nsotru. Un ministru care nu se pricepe la economie-politică, cum sunteţi dvs., n-are ce căuta în Guvernul României. Degeaba daţi bani la soldaţi dacă nu avem pătrunjel, zeamă de varză, morcovi – aici cererea e mare – păpică într-un cuvânt”. Şi mai zice dl Gavra, înter două focuri executate cu pistolul mitralieră 7,62, pistol care intră în dotarea partidului său – pac-pac – „dl  Tinca îşi va găsi locul, în cele din urmă, pe la vreun consulat”. Ziarist vechi şi hârşit, trecut prin atâtea şi atâtea revoluţii, dl Gavra poate liniştit ocupa postul de şef al biroului de presă din Ministerul Agriculturii. Îi porpun, totodată, dlui Valeriu Tabără să meargă la şedinţele de Guvern cu tovarăşa educatoare sau tovarăşa învăţătoare ca nu cumva să-l bată sau să-i fure pachetul cu mâncare dl Tinca. Iar după şedinţa de Guvern, dl Tabără e bine să fie aşteptat la poarta Palatului Victoria de dl Gavra, că iar vine Tinca ăla şi-i fură banii de la buget. Domnu’ Tinca, ce aveţi dom’le cu Tabără de-l prigoniţi, vedeţi că-l pune pe Gavra să vă bată. Cel puţin! Bună dimineaţa!

MARIUS TUCA

Alte stiri din Editorial

Ultima oră