Stolojan a fost, Boc este, se pregăteşte Geoană

16 Dec 2008
Stolojan a fost, Boc este, se pregăteşte Geoană
După ce săptămîna trecută am publicat scrisorile de acreditare schimbate de cei doi care au speriat PSD-ul, cei mai buni reprezentanţi ai rîsu-plînsului din România, "dragă Stolo şi dragă Zeus", se pare că aceştia s-au speriat de relaţia pe care o căpătaseră în timp fără să-şi dea seama, ceva între fraţi de cruce, tată şi fiu, mamă şi tată, stăpîn şi slugă, ceea ce a dus la ruperea acestui concubinaj bazat, de ce să n-o spunem, şi pe sentimente profunde şi triste, motiv pentru care de această dată despărţirea s-a făcut fără lacrimi, fără camere de luat vederi şi fără Călin Popescu Tăriceanu, a fost o despărţire surdă şi adîncă, o despărţire grea care doare profund, pînă-n ungherele Palatelor Cotroceni şi Victoria, o despărţire care mişcă pînă şi bocitoarele plătite să jelească România, alegătorii suferă şi ei, care pe unde poate, pînă cînd şi coaliţia nou formată suferă un pic de tot, pînă într-acolo încît este posibil ca mai pe seară să apară şi o lacrimă în coada ochiului de sticlă ce-i aparţine lui Marian Oprişan, dar toate astea vor fi trecut atunci cînd o să-l vedem premier pe Emil, Boc, Emil Boc, cu atît mai mult cu cît în zilele următoare vom face tot posibilul să intrăm în posesia scrisorilor de acreditare dintre acesta şi şeful lui dintotdeauna şi inventatorul său, cel care l-a făcut dar o să şi-l omoare, după principiul eu te-am făcut mic, eu te omor mare, este şi motivul pentru care Mircea Geoană a intrat în trepidaţii aşteptînd ca noaptea care va să vină să-i dea vestea cea mare, "o ce veste minunată!", că pohta ce a pohtit, premier desemnat pentru parteneriat, i se va împlini atunci cînd se aştepta cel mai puţin, soarele e pregătit să răsară şi pe strada lui, strada speranţei, la parter, vorba cîntecului, şi atunci să vedeţi cea mai frumoasă relaţie de coitus  interruptus politic care a existat vreodată…

Alte stiri din Editorial

Ultima oră