ce am gǎsit pe internet azi-dimineaţǎ: <“eu: e ciudat sǎ vorbesc cu mine însǎmi?”, eu: “nu”>. mi-am dat seama cǎ eu vorbesc foarte mult singurǎ dar cǎ nu mi-am pus niciodatǎ problema dacǎ sînt sau nu ciudatǎ. e ciudat cǎ nu mi-am pus niciodatǎ problema dacǎ sînt ciudatǎ? pentru cǎ vorbesc foarte mult singurǎ, ce sǎ zic?
merg pe stradǎ şi vorbesc cu mine însǎmi. gesticulez şi mǎ strîmb. am surprins doamne şi domni care mǎ priveau circumspect dar am surprins şi priviri îngǎduitoare. mai nou, vorbesc cu un personaj imaginar. e om. are barbǎ şi mǎ ascultǎ, nu scoate nici un cuvînt. are rǎbdare, sǎracu. de exemplu azi de dimineaţǎ m-a enervat o ştire de la RTV care a început cu “veşti bune de la pompǎ! se ieftinesc carburanţii”.
“veşti bune de la pompǎ??? cum adicǎ <veşti bune de la pompǎ?> era odatǎ o pompǎ şi ea avea veşti bune pentru noi?!? ce ştire e asta şi cine supervizeazǎ aşa ceva? cum sǎ dai drumu la toate prostiile, doar pentru cǎ lucrezi contra cronometru? pe ce criterii vǎ angajeazǎ, bǎi, analfabeţilor?!?”. dar trebuie sǎ ştiţi cǎ omul meu îmi rǎspunde, rîde pe alocuri, îmi dǎ dreptate şi puncteazǎ el însuşi cu cîte o poantǎ.
ei, aici aş avea eu o întrebare: dacǎ ceea ce-mi puncteazǎ mie personajul imaginar e de la el sau e de la mine. pentru cǎ, în funcţie de rǎspuns, mi se şopteşte c-aş putea fi diagnosticatǎ cu vreo ceva. dacǎ personajul meu îmi rǎspunde el, e posibil sǎ fiu schizofrenicǎ. dacǎ, în schimb, eu îi pun în gurǎ replicile personajului meu, atunci e posibil sǎ fiu doar nevorbitǎ. sǎ am nevorbitozǎ.
deci e foarte tricky, vǎ spun. nu conteazǎ cǎ vorbeşti cu tine însuţi, (de exemplu, îţi spui “ah, sǎ nu uit sǎ-mi iau cheile”), conteazǎ ce-ţi rǎspunde ǎla din cap. sînt unii care cicǎ aud voci care le spun sǎ se sinucidǎ. doamne, maica domnului, tatǎl ceresc! nu! mie doar îmi spune poante şi-mi dǎ dreptate.
sigur, ai putea sǎ argumentezi cǎ-mi dǎ dreptate ca la nebuni. “ai dreptate, într-adevǎr, ce ştire mai e şi asta care începe cu <veşti bune de la pompǎ???>”. şi altele, nu le mai zic. dacǎ, de exemplu, aud ceva pe stradǎ, care mǎ enerveazǎ. a ajuns sǎ mǎ irite rǎu de tot telefonul mobil şi toţi cei care vorbesc tare la telefon. şi-i comentez. unui nene i-am spus, de pildǎ, sǎ vorbeascǎ mai tare cǎ nu se aude chiar în toatǎ staţia de metrou, el a zis cǎ n-are secrete, eu i-am zis cǎ nu mǎ intereseazǎ nonsecretele lui, el i-a replicat lu ǎla de la firul celǎlalt (ce-mi place asta) cǎ nu ştie, e una nebunǎ care-l bruiazǎ.
probez haine în magazin şi mǎ întreb dacǎ e ok. pe urma tot eu îmi zic cǎ e ok. sǎ mi-o iau? ia-ţi-o! bine, hai cǎ mi-o iau.
deci. e rǎu? e rǎu cǎ vorbesc singurǎ? e rǎu cǎ-mi dau singurǎ replicile? e rǎu cǎ fac poante imaginare cu un personaj imaginar? e rǎu? e rǎu? spuneţi-mi! e rǎu rǎu?
