Dobitocu este un animal care trăieşte şi se înmulţeşte liber, deoarece poate. Drept mediu natural de dezvoltare, acesta preferă televiziunile şi, de ce să n-o spunem, mediul online. Viaţa acestui animal arată ca a oricărui alt animal, cu singura excepţie că a lui e foarte bogată. De exemplu, mănîncă, doarme, se cacă şi apoi mănîncă iar. Zilele sînt la fel pentru acest animal. Cu un creier cît o căcărează de iepure, animalu beneficiază de instincte de supravieţuire care l-ar băga în boală chiar şi pe ăla de la discavări, cu sărvaivăru ăla, Glen Medeiros, sau nu-mai-ştim-cum, oricum, ceva cu gî.
Acest animal identifică o victimă şi o dă pe televizor, în căutarea unui rating care să-i glorifice ego-ul oricum supradimensionat; deoarece el, ca un animal, are o percepţie distorsionată asupra propriei valori, considerînd-o mai mare decît e ea.
Se ia, de pildă, Mădălin Ionescu. Acest exemplar care s-a remarcat de-a lungul timpului prin calitatea deosebită a emisiunilor pe care le eructează, găseşte de cuviinţă să facă publică o poză a unui artist iubit, într-o ipostază dezolantă, drept personaj într-un selfie a unei idioate de la spital, care n-are creier în cap nici cît un parameci depresiv.
Marele ziarist în viaţă dă dovadă de mare înţelepciune şi de un remarcabil bun-simţ, alegînd să prezinte fotografia pe post, fără să se gîndească măcar puţin la implicaţiile gestului său. „Dobitocule!”, s-au grăbit să-i spună unii, aşa, mai sprinteni la mînie. „Săracu de tine”, ne grăbim să spunem noi, cu milă, „ai trăit degeaba pe planetă, consumi degeaba oxigenul oamenilor buni, nătărăule şi amărîtule, vai de steluţa ta, măi băiatule!”.
Într-adevăr. Nu există pe lumea asta un om mai sărman decît Mădălin Ionescu. Săracu, e atît de vitregit de soartă, încît ne gîndim cum am putea face să-l salvăm. Sîntem atît de trişti pentru soarta amărîtului ăstuia, încît ne întrebăm cu ce-o fi greşit în altă viaţă aşa de rău, de nu-l ajută acuma deloc căpăţîna lui.
Cu unii, soarta e, într-adevăr, crudă rău. Ştim din surse sigure că, sărmanul, la şedinţele CNA, îşi denigrează invitaţii, şi-i face albie de porci, cu aşa de mare dezinvoltură, că.
Ce-ai putea să-i ceri unui astfel de? Cum ai putea să-l mai salvezi? Ce device nebun ar putea să fie inventat ca să-l salveze şi pe sărmanul Mădălin? Dar poate că speranţă există chiar şi pentru asemenea contorsionări ale geneticii. În fond şi la urma urmei, în ciuda faptului că e foarte sărman, săracu măcar nu e singur.
