E vremea carnavalurilor! Bucureştenii se îmbracă în hainele anilor 1900, trăsuri vor plimba suspine de amor, lustragii vor săruta picioare de femei, flaşnetele vor cânta inimi şi răni, vânzătorii de covrigi vă vor dospi amintirile şi apoi le vor vinde, sticlarii vor zămisli ţapi de bere… E vremea carnavalurilor! Măşti de-o viaţă, costume de tinereţe fără bătrâneţe, jandarmi cu mustăţi mari şi răsucite vor defila în oraşul vechi sub privirile de azi, de domni şi domniţe, domni şi domniţe ce vor continua iubirile aprinse la îneputul saecolului, iubiri întinse ca un război de 100 de ani, fără învinşi şi fără învingători. Evremea carnvalurilor! Ieşiţi pe străzi, oameni buni, drogaţi-vă cu ser vechi o-mie-nouă-sute, întoarceţi-vă în timp şi atingeţi cu mâna tinereţea străbunicilor, stropiţiv-ă prezentul cu parfum de epocă, rugaţi-vă pentru un trecut mai bun…
E vremea carnavalurilor! Urcaţi-vă întăsuri şi haideţi să mergem împreună până-n o-mie-nouă-sute să ne fotografiem cu femeile frumoase şi bărbaţii chipeşi de atunci, să demascăm prezicătorii mincinoşi, să vedem cât de deştepată era naţiunea, cât de bună era berea şi cât de aspru vinul. Haideţi să-l tragem de mustăţi pe Caragiale, să-l întrebăm cum se scrie, cum a scris „D’ale carnavalului”. Doar până luni putem oameni buni, să ne ascundem într-o lume apusă, pentru a putea apoi să răsărim în carnavalul nostru cel de toate zilele, nu de alta, dar va trebui ca urmaşii noştri, care se vor întoarce prin anul 3000 să vadă dacă am ştiut să trăim, dacă am ştiut să murim! E vremea carnavalurilor! Bună dimineaţa!
MARIUS TUCA
